Între un grup de tinere femei și un grup de tineri bărbați are loc ceva ce le face pe ele să fugă speriate, iar pe unul dintre ei să ajungă la spital, cu traumatism în zona craniului.

Deslușirea a ce s-a întâmplat este trama narativă a Pink, un film indian (regizat de Aniruddha Roy Chowdhury) care demonstrează că Bollywood-ul are curajul să se aventureze dincolo de limitele divertismentului facil și convențional.

Partea de început prezintă hărțuirea din partea bărbaților și zbaterea femeilor între a aplana conflictul, căci India este încă o societate patriarhală, și a-și face necazul ascultat de autorități și apropiați.

Bucata acesta este neplăcută, nu doar pentru că te simți revoltat de răutatea masculilor și de complicitatea autorităților, ci și pentru că are un montaj enervant de rapid, cu scene de câteva fracțiuni de secundă, în care n-apuci să te dumirești cine ce face.

Odată ajunși la curtea de judecată, în care ei sunt acuzați de hărțuire, iar ele de prostituție, Pink se calmează din punct de vedere tehnic și se ridică la înălțimea dramelor de tribunal hollywoodiene, iar scenariul, care e vădit un manifest socio-etic schematic, mai degrabă decât o tentativă de a fora complexitatea comportamentului uman, face un salt extraordinar de inteligență și putere de sugestie.

Inițial, mi s-a părut o ironie involuntară faptul că un film menit a face dreptate femeilor se sprijină pe figura unui bărbat (vezi afișul de mai sus), precum acel comitet proverbial din Arabia Saudită.

Însă bărbatul în cauză nu este unul oarecare, ci Amitabh Bachchan, un colos al cinematografiei indiene, iar prin vocea sa de semizeu, mesajul devine atât de răsunător, încât capătă dimensiuni eroice.

Dar nu are o sarcină ușoară, pentru că și cealaltă parte are argumente și tehnici persuasive, iar duelul oratoric și al rechizitoriilor conturează atât o imagine unei Indii care se zbate între structuri mentale feudale și modernism, cât și probleme universale în raporturile între sexe.

De remarcat că Bachchan nu are de redat doar pe retor, ci și pe un suferind de boală psihică, latură interpretativă pe care nu apasă emfatic, reușind ceea ce își dorește, probabil, orice om care s-a dedicat scenei – să trezească în sufletul spectatorilor amintiri din realitate.

Privindu-l, mi-a revenit din ungherele memoriei figura domnului Eliade (îmi permit să îi spun numele, pentru că nu se mai află printre noi), care mi-a fost vecin o bucată de vreme. Era elegant, avea un mers lent și gesturi măsurate. După o călătorie comună cu autobuzul, am ajuns vag apropiați, astfel încât să schimbăm periodic câteva vorbe. Așa am aflat de afecțiunea-i de ordin psihiatric, pe care mi-a prezentat-o fără înflorituri și fără dramatism.

Ce îmi va stărui în minte cât timp voi avea zile este zâmbetul aproape imperceptibil pe care îl afișa când mă vedea.

Ce luptă nemiloasă trebuie să se fi dat în creierul său atunci, pentru a le ordona mușchilor zigomatici să se pună în mișcare!

Mă întorc la Amitabh Bachchan cu un detaliu frumos pe care l-am aflat ulterior și care a întregit impresia copleșitoare pe care prezența sa scenică mi-a produs-o: în calitate de veteran incontestabil al ecranului, ar fi fost îndreptățit să apară primul în ordinea distribuției; cu toate acestea, actorul însuși a cerut ca numele său să fie menționat după ale celor trei protagoniste.

Actrițele din rolurile principale au acea frumusețe aparte de pe țara-subcontinent, pe care am admirat-o îndelung și în Charulata, și sunt și expresive (cu un plus pentru Taapsee Pannu în rolul lui Minal), iar restul distribuției compune mozaicul uman care face din Pink un material didactic de folosit în licee, universități, corporații, instituții publice și în orice alt loc unde au loc abuzuri de putere nevăzute și tacit acceptate.

Așa cum spune Amitabh Bachchan cu glasu-i care poate rivaliza cu al unui Morgan Freeman:

NU înseamnă NU!

P.S. Pink este disponibil pe Netflix, iar această platformă știe că distribuția de final nu prea interesează pe nimeni, așa că, foarte îndatoritoare, îi scutește pe spectatori de a o opri ei înșiși. Nu o ocoliți pe cea de față și veți avea parte de ceva sublim.