Ideea pe scenă, fapta în viață

Ca să abordez piesa Ultimul dans al libelulei, cea mai recentă producție a celor de la Teatrul Național ”Marin Sorescu”, o să mă folosesc din nou de distincția trasată de Daniel Kahneman într-o superbă prelegere pe TED.com, aceea dintre sinele care trăiește și sinele care își amintește.

Sinele meu care și-amintește a priceput și rezonează cu morala globală a spectacolului – viața trebuie gustată din plin, pentru că seva pe care o extragi când ești tânăr te ține viu la amurg, când biologia începe să dea rateuri.

Însuși cuvântul ”libelulă” este emblematic. Această grațioasă și efemeră creatură are de bifat toate etapele vieții într-o durată foarte scurtă de timp.

Sinele meu care trăiește a avut, însă de pătimit, în timpul reprezentației.

În parte din cauza textului lui Cornel Mihai Ungureanu*, care propune și multe momente incoerente sau care nu duc nicăieri, în parte din cauza regiei lui Florin Caracala, care, după impecabila mizanscenă tehnologizată din White Room, se întoarce aici la niște trucuri clasice și cam îndoielnice, cum ar fi proiecțiile (cu care eu nu mă împac și gata), afumarea scenei și, implicit, a spectatorilor sau muzica de fundal care acoperea replici întregi ale actorilor.

N-a lipsit nici contribuția nefastă a unor tovarăși de vizionare, după cum vă voi relata la final.

Deoarece Caracala-actorul este deosebit de înzestrat (am avut ocazia să mă conving de asta în Ea e băiat bun), Caracala-regizorul reușește să se reabiliteze lucrând excelent cu interpreții.

În ordinea numerelor de pe tricou și a impresiei pe care mi-au produs-o aceștia sunt: Marian Politic, Alina Mangra, Iulia Lazăr și Dragoș Măceșanu.

Cătălin Miculeasa a avut și roluri mai bune, iar doamnei Tamara Popescu îi voi dedica un paragraf separat.

Generația cărei îi aparține punea mai mult accent pe declamație, iar această ușurință de-și modela vocea a ieșit și mai pregnant în evidență față de eforturile preponderent fizice ale partenerilor de scenă. Pentru mine, unul, teatrul a fost și este spațiul care demonstrează ce minunata realizare este graiul omenesc.

Ultimul dans al libelulei nu este divertisment, ci mai degrabă o lecție alambicată, dar elocventă.

Pentru că am reușit s-o deslușesc, mă opresc aici din scris și mă întorc la viața reală, în speranța că, la senectute, nu voi ajunge precum doamna care a trântit un selfie cu bliț în întunericul sălii și care m-a fulgerat cu privirea și m-a gratulat cu invective, pentru că am îndrăznit s-o iau la rost pentru asta.

*Surse de încredere mi-au menționat că textul inițial a suferit unele modificări în vederea punerii în scenă.

Credit foto: Cristi Floriganță

Ocaziile nu se răzbună, dar nici nu se întorc

Tedy Ursuleanu – Fotografie de Alex Gâlmeanu pentru proiectul 100, publicat în DoR

Mă uit înapoi şi îmi dau seama că am avut norocul, dar şi inspiraţia de a nu rata prea multe dintre spectacolele care s-au perindat la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova în cadrul proiectului 11plus1 independent/ contemporan.

Aş minţi, dacă aş spune că toate m-au încântat sau m-au uimit, însă, luate împreună, toate aceste reprezentaţii mi-au relevat frământări şi direcţii în artă românească, dar şi în societate, în ansamblul ei.

Luna noiembrie a anului 2019 oferă încă două astfel de spectacole, care par emblematice pentru tot ce am spus mai sus:

Pe 5 noiembrie 2019, la Craiova vine 153 de secunde, o creaţie teatrală inspirată din mărturiile lui Tedy Ursuleanu, una dintre supravieţuitoarele tragediei de la Colectiv. Spectacolul este situat la confluenţa documentarului, jurnalismului şi poeziei şi, potrivit celei care l-a regizat, Ioana Păun, nu este unul comemorativ, ci mai degrabă o asumare comună a problemelor unei generaţii şi o analiză lucidă a efectelor diluării tragismului unei mari drame, nu doar a indivizilor care au trăit-o direct, ci a tuturor.

Nu vă aşteptaţi la scene zguduitoare, 153 de secunde este o metaforă, deoarece aceste este mecanismul cel mai eficient al artei.

Pe 19 noiembrie, Craiova va găzdui spectacolul Ea e băiat bun, o creaţie a regizorului Eugen Jebeleanu şi care îl are drept protagonist pe Florin Caracala.

Inspirat de filmul documentar Rodica e băiat bun de Marian Ilea şi Gheorghe Dinu, reprezentaţia se compune ca un puzzle al unui el care se consideră mai mult o ea. Un subiect încă spinos într-o ţară care mai deunăzi a avut un referendum pe tema familiei tradiţionale, iar pe lângă faptul că a contura şi propaga un astfel de demers e un act de curaj, eu, unul, sunt curios şi să fac o comparaţie cu The Danish Girl.

După cum vedeţi, luna noiembrie a lui 2019 ne oferă două ocazii de a ne zdruncina niţel psihicul, tocmai pentru a-l aşeza mai solid după aceea.

Biletele sunt disponibile pe platforma online: https://ebilet.tncms.ro/ebilet și la Agenția teatrală (telefon: 0251 413 677).

Traim asa cum visam: singuri

In titlu regasiti un citat tulburator din Lord Jim de Joseph Conrad. E greu sa i te supui, dar e greu sa il contesti.

Mi-a venit in minte cand citeam descrierea celei mai noi piese pe care o vor pune in scena cei de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova:

White Room este un eseu despre realitatea distopica creata prin contopirea a doua realitati, diferite ca substanta si ca manifestare, ale individului: cea imediata și cea virtuala.

Intr-o lume in care omul contemporan are nevoie sa evadeze din realitatea imediata pentru a visa, realitatea virtuala ofera cel mai potrivit refugiu pentru a face acest lucru.

White Room este o radiografie poetică a unei societăți care se confruntă cu una din cele mai mari probleme ale omului de azi: solitudinea.

N-am nici cea mai vaga idee cum este textul Alexandrei Badea si abordarea regizorala a lui Florin Caracala, insa aceasta sintagma a „camerei albe” ma trimite cu gandul la acelea ale unui ospiciu. Neplacuta si incitanta premisa, nu-i asa? Nu e de mirare ca spectacolul nu este recomandat celor care au varsta biologica (pentru ca la cea mentala discutia e ampla) sub 16 ani.

Aceia care isi vor imprumuta avatarurile pentru a insufleti aceasta realitate imateriala sunt Romanita Ionescu, Alex Calangiu, Claudiu Mihail, Gabriela Baciu, Ramona Dragulescu, Catalin Miculeasa, Stefan Cepoi, Corina Druc, Dragos Macesanu, Anca Dinu si Raluca Paun.

White Room isi deschide pentru prima data tainele catre public pe 19 si 20 ianuarie 2019, la ora 19:00, urmand sa mai primeasca utilizatori ai universului virtual pe care il propune pe 24 ianuarie si 6 februrarie 2019.