Sezon de Nobel cinematografic și nu numai (2)

By Iulian in Filme 0 Comment

Continuăm seria dedicată unor filme care au cumva legătură cu Premiile Nobel cu o producție din 1943 care îi are în prim-plan pe soții Pierre și Marie Curie.

Cea din urmă este o figură care a devenit în timp mai populară decât media acestor laureați, poate prin faptul că a fost una dintre primele femei care s-a impus în domenii preponderent masculin în epocă – chimia și fizica.

Acesta este și motivul pentru care filmul se intitulează Madame Curie, deși timpul și atenția acordate protagoniștilor sunt simțitor egale.

Pelicula urmărește modul cum tânăra poloneză fără prea multe amiciții în Paris îl cunoaște pe nu prea priceputul din punct de vedere social om de știință Pierre Curie, ajungând să îl iubească și să fie iubită de acesta.

Uniunea lor emoțională e dublată de una intelectuală, iar amândoi pornesc de la observația lui Henri Becquerel (cel alături de care au primit Nobelul pentru fizică, Marie primind ulterior și unul pentru chimie) și se dedică izolării și scoaterii la iveală a unui nou element, cel suspectat a genera radioactivitatea care le iese cu încăpățânare în rezultatele unor teste de laburator.

Această trudă este comprimată și, neîndoios, simplificată din punct de vedere științific, dar este excelent redată și compusă de Mervyn LeRoy (cel care ne-a oferit grandiosul Quo Vadis) prin mijloacele cinematografiei de studio a Hollywoodului în epoca sa de glorie.

Principala calitate a filmului rămâne, însă, legătură covalentă dintre protagoniști și talentul lor de un număr atomic mare.

La momentul apariției, Madame Curie a fost criticat pentru că Greer Garson era prea frumoasă și prea înaltă pentru a fi o Marie Curie credibilă.

Într-adevăr, actrița, posesoare a unor dintre cele mai spectaculoase sprâncene din istoria celei de-a șaptea arte, pare la început prea finuță pentru truda de laborator, dar face acest rapid uitat acest neajuns printr-un angajament interpretativ care devenit rețetă pentru Oscar.

Realizatorii peliculei au mizat pe excelenta ei relație de joc cu Walter Pidgeon (alături de care a apărut în mai multe producții, cea mai notabilă fiind Mrs. Miniver), iar pariul a fost unul pe deplin câștigător. Ambii actori au primit nominalizări la premiile Academiei de Film și deveneau, totodată, pledoarie pentru înființarea unei categori de grup, cum se preconizează a se institui din 2025.

Cei doi impresionează pe rând (cererea lui în căsătorie este antologică), dar mai ales ca osmoză umană și actoricească.

Iar când îi desparte destinul tragic, pe care, cu toată romanțarea inerentă, scenariul nu îl ocolește, durerea celui rămas e aproape palpabilă.

Biografia care pornește de la realitate și o cosmetizează, pentru a fi viabilă pentru marele ecran, este o formulă cinematografică veche de vreun secol, dar care nu îmbătrânește niciodată.

Madame Curie e un argument solid pentru asta.

P.S. Oricât de înălțătoare și motivantă este povestea celor doi soți Curie, nu îi luați chiar de exemple. S-au expus în așa hal la radioactivitate, încât și acum, după atâtea decenii, jurnalele lor de lucru sunt ținute în condiții speciale la Bibliotheque Nationale de France și nu pot fi consultate decât costumat ca la Cernobîl.

De aici și poanta de mai jos, care mi se pare superbă.

Jos cu The Notebook!

By Iulian in Filme 0 Comment

random harvest1E vara si perioada fatidica 14 februarie – 1 martie – 8 martie e departe, insa va veni cu siguranta si acel moment cand multi masculi de pe mapamond vor fi obligati sa priveasca The Notebook. Departe de mine vreo obiectie la practica relationala in sine, eu am o galceava cu filmul respectiv, care este siropos pana la strepezirea dintilor.

Ca urmare, propun inlocuirea sa cu Random Harvest. Propunerea mea nu vizeaza destabilizarea mentalului colectiv feminin, ci doar trecerea la un nivel superior calitativ din punct de vedere cinematografic.

Trecerea n-ar fi brusca, deoarece si pelicula regizata de Mervyn Leroy abordeaza o poveste romantica prin prisma memoriei, a pierderii si a regasirii ei. Un veteran din Primul Razboi Mondial nu-si mai aminteste nimic, e ajutat sa scape din azilul unde il cufundase trauma de catre o foarte inimoasa dansatoare de vodevil, alaturi de care isi construieste o noua viata, pentru ca un accident sa ii readuca amintirile de dinainte si sa i le piarda pe cele noi.

O poveste melodramatica menita sa devina simbol are nevoie si de protagonisti stralucitori, iar Random Harvest bifeaza minunat aceasta conditie. Ronald Colman e foarte versatil in trecerile de la amneziacul buimac la omul de afaceri sigur pe el si la persoana chinuita de senzatia de deja vu.

random harvest2

Anul 1942 a fost unul de gratie pentru Greer Garson; e ceva sa nu poti sa fii nominalizata la Oscar pentru un rol superb precum cel din Random Harvest, pentru ca esti deja in carti pentru o statueta (castigata, de altfel) pentru unul la fel de reusit din Mrs. Miniver. As putea spune multe despre prestatia acestei superbe actrite in filmul de fata, dar o sa ma limitez doar la atat: are cea mai frumoasa ridicare de spranceana (retineti, va rog, singularul) pe care am vazut-o vreodata.

random harvest4

Avem si un bonus fata de The Notebook: un fir narativ secundar, dar bine integrat povestii principale, cu o pubera inamorata de protagonist, care ii prilejuieste lui Susan Peters o superba ilustrare a ambitiei, afectiunii si intuitiei feminine. De adorat de catre ele si de luat aminte de catre ei.

Sper ca pledoaria mea sa va fi convins, asa ca va rog sa scandati impreuna cu mine:

Jos The Notebook!

Traiasca Random Harvest!

random harvest3

 

O lume se destrama

By Iulian in Filme 3 Comments

Miniver1Despre regizorul William Wyler se spune ca nu mai este la moda, ca si despre una dintre realizarile sale, Mrs. Miniver. Pot sa inteleg pe ce s-ar fundamenta aceste afirmatii, dar imi rezerv dreptul de a nu fi de acord cu ele.

William Wyler este cineastul arhetipal al epocii de aur a Hollywood-ului, cand erau produse filme care par prafuite multor contemporani ai mei, chiar si pentru simplu motiv ca sunt alb-negru. Wyler a fost un excelent tehnician, atat al construirii discrete a mediilor in care activeaza actorii, cat si al unor scene de anvergura (exemplu peremptoriu: cursa de care din Ben-Hur) si i se reproseaza indeobste ca nu a avut un stil pe care sa i-l recunosti oriunde si oricand, cum era cazul cu Orson Welles.

Acest defect e usor de demontat, intrebati-va doar: ce e mai important, sa il recunosti pe un regizor inca de la inceputul unui film, dar acesta sa te lase rece, sau sa n-ai habar cine l-a realizat si sa-i cauti regizorul dupa, chitit sa il tii minte?

Wyler detine un record absolut: cele mai multe nominalizari si cele mai multe premii Oscar ale actorilor pe care i-a dirijat vreodata vreun regizor, dar aceasta performanta a venit cu pret – era asa de nazuros cu interpretii, incat rareori vreunul a mai acceptat sa lucreze din nou cu el.

Mrs. Miniver este unul dintre filmele deosebite ale lui Wyler. Avem aici toate trasaturile pe care le-am enumerat mai sus: scene de amploare, dar si unele discrete si sugestive in care actorii stralucesc. Pelicula a fost realizata cu un scop propagandistic, de ce sa ferim de cuvinte, de a-i familiariza pe americani cu vicisitudinile la care erau supusi englezii in timpul razboiului impotriva Germaniei naziste, dar si de a insufla curaj celor care infruntau zilnic bombardamente si privatiuni.

Povestea se centreaza pe familia Miniver, a carei doamna care da si numele filmului vede cum viata-i idilica si indestulata se destrama treptat. Greer Garson este Mrs. Miniver si e superba in multiplele ei ipostaze, de mama de soldat, de mama de copii mici, de sotie, de soacra binevoitoare (da, exista si asa ceva) si de femeie. Ingenua Teresa Wright este nora sa, iar cele doua sunt protagonistele scenei care singure se poate constitui intr-un manifest anti-razboi: prim-plan cu figurile indurerate ale celor doua mari actrite, care il urmaresc pe fiu, respectiv sot, cum pleaca sa infrunte moartea.

miniver2

Restul distributiei, de la copii la batrani, contribuie prin prestatii excelente la acest tablou profund uman al unei comunitati in valtoarea razboiului. Remarcabil in privinta lui Mrs. Miniver este ca tacerile au rol egal cu vorbele. Sunt taceri prelungi si profunde, in ipostaze subtil studiate, care te apropie si mai mult de personaje.

Wyler cauta situatii melodramatice, dar le gaseste cu atata finete, ca nu deranjeaza, ci sensibilizeaza; de referinta ramane scena in care doamna si domnul Miniver (flegmaticul si haiosul Walter Pidgeon) incearca sa incropeasca o discutie nostalgica in hambarul zguduit de bombele care cad in jur.

Pana la Paradisul reconcilierii si vindecarii din The Best Years of Our Lives a trebuit ca lumea sa treaca prin Infernul din Mrs. Miniver, iar William Wyler a fost cronicarul neintrecut al acestor avataruri.