Feriți copiii de pornoșaguri

By Iulian in Teatru 0 Comment

După atâtea piese moderne, postmoderne și răsmoderne, când am aflat că la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova se va pune în scenă un text clasic, în mod CLASIC, m-am mirat foarte.

Este vorba despre nuvela The Turn of the Screw a lui Henry James, care a beneficiat și de o ecranizare remarcabilă, intitulată The Innocents și având-o în prim-plan pe distinsa Deborah Kerr, exact subiectul cercetărilor mele pentru CINEMATECA din acest moment.

Așa că m-am grăbit să văd spectacolul, curios nevoie mare fiind să compar cele două versiuni.

Cea regizată de Iris Spiridon are vădite limitări de timp și spațiu.

Față de toate mijloacele filmice, Cineva care să mă păzească nu beneficiază decât de o scenă și câteva decoruri, dar utilizate judicios, în special deja nelipsitele celofane (vezi Regele Lear cel recent), care transpun aerul fantomatic, dar și volatilitatea emoțională a protagonistei, dimensiuni îngemănate pe care Henry James le-a întrețesut în textul său.

Durata este redusă, ceea ce nu poate să supere pe spectatorul grăbit al secolului XXI, dar asta aduce atingere alunecării eroinei dinspre siguranță mintală către dereglare în toată regula, proces care în film este redat mult mai discret și, implicit, mai elocvent.

Cei doi copii sunt jucați de Anastasia Cepoi și Rareș Boureanu (probabil că numele de familie vi se pare cunoscute, iar asta va merita o discuție viitoare), iar dacă lipsa lor de pregătire conferă naturalețe începutului de piesă, devine o scădere înspre final, când trările se acutizează și se întețesc interacțiunile cu guvernanta interpretată de Costinela Ungureanu, a cărei experiență scenică iese pregnant în evidență.

Constrânsă de caracterul accelerat al narațiunii, actrița are o tranziție cam bruscă de la duioșie și încredere la tulburare și chiar duplicitate, dar le gestionează eficient, iar modul cum pulsiunile sexuale reprimate își fac loc treptat prin platoșa educației victoriene ne aduc aminte că a fost Ellida.

A fost o bucurie să o regăsesc pe Anca Dinu în micul, dar expresivul rol al slujnicei, iar restul distribuției îi mai include pe Alex Calangiu și pe Corina Druc cu o coafură de Dracula, la mare preț, pare-se, la TNC (vezi același King Lear cel recent).

După ce s-a săvârșit Cineva care să mă păzească, am rămas cu acel plăcut sentiment, pe care aproape că îl credeam pierdut aici, la Craiova, că am petrecut timpul în mod util, participând la perpetuarea unor mici artefacte ale culturii universale.

Bașca faptul că mi-am adus aminte de un banc.

La un conac foarte vechi, despre care se spune că e bântuit, ghidul îl întreabă pe Bulă:

– De ce tremurați, domnule Bulă?

– Păi am auzit că sunt fantome aici.

– Hai, domne, liniștiți-vă, stau aici de 500 de ani și n-am văzut niciuna până acum.

Credit foto: www.tncms.ro.

Luptand cu dogma

By Iulian in Carti 3 Comments

Femeie intr-o societate retrograda. Nasol. Intelectual intr-o societate dogmatica. Si mai nasol. Cum ar fi insa cumularea acestor doua nefericite conditii? Iese exact experienta lui Azar Nafisi, pe care aceasta si-o descrie in Citind Lolita in Teheran.

Contemporana si martora directa a revolutiei islamice din Iran, scriitoarea a avut neplacutul privilegiu de a experimenta pe propria piele bancul urmator – pesimistul spune: mai rau de atat nu se poate!; optimistul spune: ba se poate! O generatie intreaga s-a strofocat impotriva despotismului regimului sahilor, ca sa se trezeasca intr-o republica islamica in care femeile nu puteau iesi afara decat cu val si insotite.

Dupa un astfel de soc, singura metoda a cuiva de a-si pastra integritatea psihica este revolta prin toti porii si o interiorizare accentuata. Adica tocmai ce am numi conventional literatura. Vocatia de profesoara nu o paraseste pe Azar Nafisi nici atunci cand descrie cu o ciudata ura plina de seninatate prigonirea femeilor din Iran sau cand prezinta caderea cate unei rachete irakiene in apropierea casei sale drept un fapt cotidian. Ceea ce este surprinzator in Citind Lolita in Teheran este ca memoriile sunt structurate conform logicii unui curs de literatura. Cartea are patru mari sectiuni, dedicate fiecare cate unui autor drag scriitoarei: Nabokov, F. Scott Fitzgerald, Henry James, Jane Austen, iar amintirile si opiniile literare se imbina pe nesimtite, fara sa se stanjeneasca vreun moment unele pe altele. E un sentiment placut, de comuniune, sa impartasesti pasiunea pentru niste mari scriitori cu o persoana dintr-o zona care pare atat de indepartata.

Intelectualul din Azar Nafisi este ciudat de asemanator cu intelectualul roman: urla launtric din toti bojocii impotriva nedreptatii, dar sovaiei prelung atunci cand e nevoie sa actioneze concret. Asa ca, desi vine de departe si are unele accente orientale, Citind Lolita in Teheran e o carte accesibil de orientala.

P.S. Pentru ca n-am putut sa scap de gura lui ca sa-mi scriu articolul in liniste, va prezint si parerea colegului meu Gabi referitor la ce am scris mai sus: Sunt de acord cu ce scrii tu acolo, ca te vad concentrat!:)))))))))))))))))))))))