Din punct de vedere ideologic, faptul că Ford v Ferrari este pe lista filmelor nominalizate la Oscarul suprem, iar Bombshell nu, este triumful masculinitatii dominante și al spiritului donaldtrumpian „America Great Foreva”, precum şi al temelor facile faţă de cele grave.
Din punct de vedere strict cinematografic însă, este victoria unui meşteşug pe care Hollywood-ul l-a perfecţionat de-a lungul timpului, acela de a lua o poveste reală şi a o reda suficient de exact, încât omagiul să fie recognoscibil, dar şi suficient de antrenant, iar divertismentul să depăşească fruntariile genului.
Prin anii ’60 ai secolului trecut, cei de la compania Ford îşi pun în gând să îi bată pe alde Ferrari la faimoasa cursă de la Le Mans, iar pentru asta angajează profesionişti vajnici, dar şi căpoşi.
Clişeele unui astfel de film se regăsesc din abundenţă în Ford v Ferrari, atât de pregnante uneori, încât pe cei care nu ştiu să mai şi lase prinţipurile morale deoparte ar putea să-i supere. Vă dau un exemplu de astfel de scenă: Christian Bale meştereşte ceva sub maşină, iar nevasta vine cu fustiţa scurtă şi cu mers legănat să îi aducă de mâncare într-un coşuleţ. Momentul romantic este inevitabil.
Şi dihotomia dintre specialiştii într-ale automobilismului, oameni integri, neîmblânziţi, şi corporatiştii agasanţi sau fanfaroni cam tot din puţul convenţiilor vine, dar, după ce am avut de-a face cu această din urmă categorie umană de-a lungul vieţii, mărturisesc că îngroşarea caricaturală nu-i chiar departe de adevăr.
Ca să nu mai zic că rivalii italieni sunt creionaţi în cel mai apăsat stil arhetipal.
A nu se înţelege că Ford v Ferrari este un film prost. Nu, este chiar remarcabil că, în ciuda unui şablon pe care îl recunoşti în tot şi toate, de la momente tandre sau psihologice la caracterizări şi dozarea suspansului, nu are timpi morţi şi te distrează, chiar dacă nu nutreşti nici cea mai vagă pasiune pentru viteză şi adrenalină.
Scenariul, alert, previzibil ca întreg, dar savuros luat moment cu moment, le dă actorilor replici de ronţăit şi atitudini de etalat. Campion este, bineînţeles, Christian Bale, cu accentul deşănţat şi aerul coleric, excelent secondat de Matt Damon, tot cu accent deşănţat şi cu grimase preocupate. Dintre enervanţii care le pun beţe în roate, ies în evidenţă Josh Lucas drept alunecosul şi ranchiunosul director-combinator şi Tracy Letts, patronul orgolios, pe care l-am întâlnit pretutindeni, inclusiv în oraşul natal, unde diverşi potentaţi finanţează activităţi extracurriculare, doar pentru că rivalii din afaceri au procedat la fel.
Ford v Ferrari nu se bagă peste nominalizaţii la interpretare sau la cei pentru scriere şi concurează cu şanse reale, chiar măricele, doar la montaj.
Pentru o peliculă care are de-a face cu testosteronul şi vitezometrul dat peste cap, decupajul de fracţiuni de secundă este indispensabil, iar aici merge pe sistem de mulţi cai putere.
Tare mi-e că vitezomanii, de care drumurile noastre nu duc lipsă, o să simtă un impuls suplimentar de la Ford v Ferrari.
Băieţi, lăsaţi-o mai moale, că şofatul nu-i ca-n filme!
Once Upon a Time in… Hollywood