Intelepciune globalizata

Mi s-au citit povesti cand eram mititel.

Am citit povesti de unul singur cand am deprins buchiile.

Citesc povesti de atunci.

Ca urmare, intalnirea mea cu volumul editat de Jean-Claude Carriere si intitulat Cercul mincinosilor era inevitabila. Motivul este simplu: coperta insasi a cartii pe care am primit-o prin bunavointa celor de la libmag.ro declara ca aceasta contine povesti filosofice din intreaga lume”.

Ca unul care incearca sa fie obiectiv cat e cu putinta, marturisesc ca nu vad rostul epitetului „filosofic”. O poveste este o lectie filosofica in sine, dar este scutita de pedanterie si ezoterismul scrierilor specializate, iar invataturile variaza de la foarte practice la inalt spirituale.

Aceasta exaltare de marketing este, insa, scuzabila, deoarece se face usor uitata in lupta cu uimirea si incantarea pe care le provoaca efortul lui Jean-Claude Carriere de a materializa afirmatia „din intreaga lume”. Nu numai ca povestile strabat intreg mapamondul din punct de vedere geografic, dar si acopera un interval temporal care merge de la Vede la contemporaneitate.

Exemple care sa sustina aceasta superba diversitate as avea nenumarate, iar unul mi s-a oferit chiar acum cateva minute, cand am frunzarit din nou cartea, ca sa-mi reimprospatez impresiile si sa ma mai delectez rapid cu cate o povestire. Pe pagina din dreapta se sfarseste un capitol, iar snoava de incheiere il are in prim-plan pe Nastratin Hogea. Pe pagina din stanga, incepe un altul, cu o anecdota despre Alfred Hitchcock.

Q.e.d.

M-a intrebat cineva odata: Ce volume din biblioteca ta ai salva, daca ai fi pus in situatia de a parasi planeta pentru totdeauna si nu ai avea loc prea mult in bagaj?

I-am raspuns atunci, fara a fi vreun plan definitiv, ca as lua cu mine Republica de Platon, Etica Nicomahica de Aristotel, Opere complete de William Shakespeare si Micul Print de Antoine de Saint-Exupery.

Cercul Mincinosilor ma pune in mare incurcatura, pentru ca n-am cum s-o las in urma si e destul de voluminoasa.

 

Din dragoste de carte

Daca Jean-Claude Carriere (cineast francez de renume si co-scenarist la Cet obscut objet de desir sau Le charme discret de la bourgeoisie) sau Umberto Eco (pe asta il stiti sigur, pentru ca il citesc multi, inclusiv snobii) s-ar fi apucat separat sa dea o serie de interviuri despre trecutul, prezentul si viitorul cartilor, nu le-ar fi iesit asa de bine cum le-a iesit impreuna in Nu sperati ca veti scapa de carti.

Volumul reuneste discutii-ricoseu ale celor doi oameni de cultura, discret starnite de catre moderatorul Jean Phillipe de Tonnac; spun ricoseu, pentru ca, desi pornind de la cate un subiect sintetizat in titlul capitolului respectiv, eruditia lui Carriere si Eco poarta firul ideilor intr-un ametitor, dar irezistibil traseu prin istorie, religie si filosofie.

Multe subiecte sunt atinse, unele inaccesibile, precum pasiunea bibliofila a celor doi, pe care un cititor obisnuit poate nu o intelege si gusta, altele nevralgice, precum fundamentele marilor religii, pe care un cititor angajat afectiv le poate respinge. Oricum, e greu sa nu gasesti macar o frantura, o idee, ceva de care mintea sa ti se agate si sa iti provoace acea pornire de a inchide cartea, de a reflecta asupra celor citite, apoi de a o deschide din nou, de a reciti acel pasaj si asa mai departe.

Pentru mine, interesant a fost si sa urmaresc manifestarile personalitatilor celor doi participanti la colocviu. Carriere activeaza in lumea filmului, astfel ca multe din exemplele sale vin din acest domeniu, felul de a se exprima face mult apel la vizual, iar bogatia informatiilor (pe care eu am inteles-o si ca pe o forma de aparare impotriva intelectului coplesitor al interlocutorului) da impresia unui documentar care se deruleaza cu repeziciune.

Inainte de toate, chiar inainte de a fi scriitorul pe care il admira multi, Umberto Eco e semiotician, asa ca, in multe interventii ale sale, se vede aplecarea catre a vedea dincolo de forma, a patrunde miezul lucrurilor si a le extrage sensurile, iar printre randuri intregi de inteligenta in stare pura, strecoara si cate o ironie de om care a vazut si facut destule la viata lui.

Concluzia volumului Nu sperati ca veti scapa de carti este optimista, dar, decat sa o redau sec, prefer sa o exprim intr-un mod al meu, al unei persoane adapate si la izvorul culturii de consum.

Cartilor mari, carora le devine din ce in ce mai greu sa-si croiasca drum in noianul de zgomot, superficialitate si tehnologie dezumanizanta al noului mileniu, le transmit acelasi mesaj precum cel al lui Optimus Prime din finalul Transformers:

WE ARE HERE. WE ARE WAITING.

P.S. Le multumesc celor de la libraria online Libris ca m-au ajutat sa imi intaresc sperantele in viitorul cartii.