Unde dai (spargerea) și unde crapă (sistemul)

Acum zece ani, Hell or High Water reînvia genul western cu o poveste cu un puternic substrat de critică a societății americane și a capitalismului sălbatic care îi împinge pe unii la fărădelegi.

Acum, How to Rob a Bank se întoarce la rându-i la vasta tradiție a filmelor despre spargeri de bancă (numite anglo-saxon ”heist”), având la rându-i un mesaj virulent împotriva lăcomiei castei bancar-financiare.

Ce aduce, însă, pelicula de față este că ancorează totul în tehnologia care e peste tot, în jurul nostru, dar și în mințile noastre.

Gașca de spărgători condusă de Nicholas Hoult nu doar fură de la bogați și dau la săraci, dar mai pun și de o vasta campanie online, cu filmulețe, tutoriale, identitate vizuală și tot tăcâmul unui influencer modern.

Scopul e să capete susținerea publicului și să dea peste cap SISTEMUL ticăloșit.

Pentru asta, regizorul David Leitch (autorul minunatului Bullet Train și simpaticului The Fall Guy) sacrifică profunzimea și chiar originalitatea pentru a se putea desfășura stilistic.

Motivațiile membrilor bandei se vor cutremurătoare și înduioșătoare, dar ne sunt binecunoscute.

Mult mai captivantă este latura de narațiune a polițiștilor care sunt pe urmele lor, care îi aduce împreuna pe John C. Reilly drept un agent FBI de modă veche și pe Zoe Kravitz drept o hackeriță cu gust pentru etnobotanice.

În special alegerea lui Reilly mi s-a părut foarte inspirată. Spre deosebire de Jeff Bridges din Hell or High Water, impunător în atitudinea lui de cowboy relaxat, actorul care a fost Cellophane Man în Chicago nu emană deloc charismă, dar tocmai de asta bunul simț pe care îl manifestă personajul lui e și mai de efect.

Prin vocea sa este rezumat impecabil paradoxul anarhiei care rezultă din revolta tinerilor furioși din motive parțial justificate:

Când se instaurează anarhie, cei mai vulnerabili o să fie primii care suferă.

Am văzut asta la debandada din Franța din ultimele săptămâni.

Altminteri, așa cum îl știm, David Leitch pune de un spectacol cu un montaj aiuritor, alert și antrenant, cu o coloană sonoră a-ntâia.

Criticii sunt cu colții pe filmul ăsta, dar publicul e mai îngăduitor.

Și cine se poate opune unei mulțimi dezlănțuite?

20 de ani de când Chicago e musicalul meu preferat

Din nou și din nou m-am pronunțat în favoarea musicalului drept suprema expresia a cinematografiei.

Și, deși am explorat acest tărâm în lung și în lat, preferatul meu rămâne Chicago, apărut exact acum 20 de ani.

Iar pentru fiecare dintre acești ani pot găsi câte un motiv pentru care îmi place atât de mult.

1. Atmosfera de razzle dazzle.

2. Cinismul impecabil și adorabil, aplicabil foarte bine și astăzi.

3. A fost primul film de lungmetraj al regizorului Rob Marshall. Și ce film i-a ieșit!

4. Distribuția de clasă, nominalizată la Oscar cu o singură excepție, Richard Gere. Așa nedreptate, mai rar în istoria Academiei (vezi mai jos motive)!

5. Richard Gere dansând step.

6. Richard Gere făcând pe păpușarul.

7. Richard Gere folosind cuvântul ”erroneous”.

8. Richard Gere cuprins se vervă în sala de tribunal, obiectând la propriile spuse.

9. John C. Reilly, naiv și talâmb, curat Mr. Celophane.

10. Queen Latifah drept Big Mama: If you’re good to Mama, Mama’s good to you!

11. Roxie exclamă: Jesus, Mary and Joseph. Big Mama răspunde: You’re talking to the wrong people.

12. Rivalitatea scânteietoare dintre Roxie (Renee Zellweger) și Velma (Catherine Zeta-Jones).

13. Când Velma se duce la Roxie cu un număr muzical de mare vervă, Roxie îi dă cu flit.

14. Când Roxie leșină, însărcinată, chipurile, Velma are o reacție de tigresă în capcană.

15. Când Big Mama se vopsește blondă, Velma rostește cu năduf: Not you too, Big Mama!

16. Scena spânzurătorii, sinistră și de efect.

17. Melodia de grup din închisoare, cu refrenul He had it coming – încântătoare.

18. Melodia de grup din închisoare, cu refrenul He had it coming – înfricoșătoare.

19. Velma și Roxie pun de-o colaborare și schimbul de replici cu ocazia asta: It’ll never work. Why not? Because I hate you. There’s only one business where that’s no problem at all.

20. Richard Gere urmărindu-le surâzând.

Ca noi toți care vedem și revedem Chicago.