Un Nobel care n-a venit la timp

karel_capek_povestiriM-am aplecat asupra unui proaspat castigator de Nobel, apoi asupra unuia cu vechime, iar acum am constatat ca un ingredient necesar pentru a inhata acest premiu este sa fii un scriitor suficient de longeviv, incat sa-ti vina randul.

Evident, mai e nevoie si de talent, dar, in cazul lui Karel Capek, nu i-l poate contesta nimeni. Eu, unul, i l-am ochit inca de cand l-am intalnit prima data, prin intermediul romanului Razboi cu salamandrele si l-am vazut confirmat prin Fabrica de absolut sau Cartea apocrifelor.

Ca urmare, alegerea cartii de beletristica intitulata Povestiri dintr-un buzunar. Povestiri din celalalt buzunar a fost una fireasca si nu ma indoiam ca ar fi din partea mea vreun experiment cu rezultate incerte. Am tintit delectarea la sigur.

Si delectare a fost, mai abitir decat as fi visat! Cele doua siraguri de nestemate de proza scurta se pot numi de suspans, insa difera cumva stilistic, desi impartasesc aceeasi inteligenta a solutionarii enigmelor prezentate.

Primul set ilustreaza cu precizie aproape clinica diverse idei din psihologie, si nu cea romantica din perioada autorului, ci aceea pragmatica a zilelor noastre. Asa numitele erori cognitive comune (ma feresc cat pot sa romanizez englezescul „bias”), atat de coerent explicate de Daniel Kahneman si emulii sai, sau mecanismul prin care emotiile influenteaza modul cum functioneaza memoria, descris cu mare claritate de Daniel Gilbert, constituie substratul unor povestioare de o maxima eficienta a scriiturii. Am dibuit chiar si o aluzie la „briciul lui Occam”, pe care l-am inteles astfel mai bine decat din oricare antologie de filosofie.

Dupa ce ajunge sa stapaneasca structura, Karel Capek pluseaza in a doua parte a volumului; nuvelele nu mai sunt disparate, ci sunt organizate intr-un stil vag decameronian, umorul caustic, dar si binevoitor (ca al lui Caragiale) e mult mai prezent, iar perspectiva nu ii mai vizeaza preponderent pe oamenii legii si se deplaseaza si spre ceilalti, oameni ca mine si ca voi, care sunt pusi in situatii macabre, misterioase sau dilematice.

Atat de bune mi s-au parut Povestirile dintr-un buzunar & Povestirile din celalalt buzunar, incat, daca mi-ati cere sa va mentionez cateva, mi-ar fi foarte greu. Nu pentru ca ar fi usor de uitat, ci pentru ca mi-au placut atat de multe, incat cortexul meu prefrontal e derutat si nu stie ce sa aleaga mai intai.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru un fragament dintr-o opera de Nobel care ar fi trebuit dat la timp.

 

SF Vintage

Daca n-as fi vazut District 9 inainte de a citi Razboi cu salamandrele, poate nu m-as fi gandit sa incadrez cartea lui Karel Capek in categoria SF-ului. Vazand insa ca acest gen si-a depasit barierele impuse de propria denumire si a mers si spre satira sociala, n-am ezitat si i-am lipit romanului eticheta de Science-Fiction.

Care e greu de justificat dupa primele pagini, care au un iz marinaresc a la Herman Melville. Un capitan de vas, caracterizat de bruschetea specifica oamenilor care infrunta valurile, afla din spusele localnicilor de pe o insula din Pacific ca intr-un golf exista niste fiinte subacvatice ciudate, umanoide si reptiliene in acelasi timp. Omul nostru le gaseste, intra in contact cu ele si le da numele de salamandre. Intors in orasul natal, ii dezvalui unui prieten din copilarie, acum influent om de afaceri, secretul existentei acestor creaturi. Spirit ascutit si intreprinzator, businessman-ul prinde ideea din zbor si demareaza o ampla campanie de valorificare a salamandrelor.

Daca pana in acest punct romanul nu are nimic de anvergura, din momentul in care aceste fapturi patrund in viata cotidiana a oamenilor, naratiunea se fragmenteaza si se constituie intr-un iures satiric de nestavilit. La inceput, salamandrele sunt doar animale de povara, apoi sunt specializate si organizate corporatist; invata limba oamenilor si patrund si in servicii; apar miscari de protectie a salamandrelor; apar reactii ale criticilor care prevad un viitor funest omenirii in raport cu reptilele; marile puteri dezbat chestiunea independentei salamandrelor etc.

Punctul forte al cartii este limbajul – cu o suprinzatoare si moderna versatilitate, Karel Capek jongleaza cu registrele, fie stiintific, filosofic sau publicitar. Cheia in care poate fi decodat District 9 este apartheid-ul; in Razboi cu salamandrele, sunt o sumedenie de astfel de chei si pana si un cititor cu spirit de observatie mediu asupra contemporaneitatii poate deslusi, sub crusta literara, elemente decisive ale evolutiei lumii umane in secolul al XX-lea.

Acumularea de energii si tensiuni va duce inevitabil la un conflict intre oameni si salamandre. Avand in vedere ca romanul a fost scris in perioada interbelica, mai precis in 1936, devine aproape infricosator cata putere anticipativa a avut Capek in privinta urmatoarei conflagratii care va zgudui omenirea.

Razboi cu salamandrele este un roman care consolideaza ideea ca, in Science-Fiction, tehnologia este secundara, iar imaginatia are intaietate.

 

Telegrafice

Repejor, cateva vorbe despre ultimele mele cuceriri de pe taramul lecturii:

O istorie a lumii in 10 capitole si jumatate de Julian Barnes – oricum as intoarce-o, cartea asta imi aduce aminte ba de Atlasul norilor de David Mitchell, ba de Cartea apocrifelor de Karel Capek, iar de la capitolul al treilea, comparatiile ii devin nefavorabile, pentru ca se pierde in elucubratii care au potential sa plictiseasca pe oricine.

Dragostea dureaza trei ani de Frederic Beigbeder – s-ar putea numi fara probleme Snobismul literar dureaza 200 de pagini; autorul, foarte la moda, am auzit, arata, in stil asemanator confratelui de mai sus, cat de bine stie el sa scrie in diverse tonalitati, numai ca sa ne ilustreze drama interioara a unui idiot indragostit; dupa ce ne seaca la inima sustinand ideea titlului, la final o da la intors, asa, ca sa ne demonstreze flexibilitatea sa ideatica. Bleah…

Pilat din Pont de Roger Caillois – o carte eleganta, scrisa de un veritabil intelectual, asta fiind, in fapt si principalul ei defect; desi placuta la lectura, ideea zbaterilor interne ale celui care L-a condamnat pe Iisus, poarta prea apasat pecetea unei inteligente speculative.

Hot Line de Luis Sepulveda – de obicei, cartile se ecranizeaza, aici e invers; daca ati vazut vreunul din filmele cu politistul dintr-o bucata, dar onest, care calca pe multi pe coada, atunci, teoretic, n-ar mai fi nevoie sa o cititi. Ati pierde insa cateva replici haioase si un stil literar priceput in a acumula suspansul, pe care insa il risipeste cand te instalezi mai confortabil sa il degusti.

Incheiere nu mai scriu, ca si asa am de bagat o gramada de tags-uri.