Daca ai citit Lolita de Nabokov si Adela de Garabet Ibraileanu, esti condamnat sa le gasesti asemanari si diferente.
Similaritatea izvoraste din ideea barbatului in floarea varstei, amorezat pana la fetisism de o fetiscana nurlie. Diferenta insa este ca, daca Lolita este o nimfeta versata si perversa inca de la pubertate, Adela noastra este doar dezamagita si enervant de complexa si neinteleasa.
O alta asemanare ar fi naratiunea barbatului la persoana I, numai ca protagonisti pe ale caror ganduri le urmarim nu-s chiar la fel. Humbert Humbert este un pedofil stilat, pe cand Emil Codrescu al nostru, desi are si el problemele lui generate de un vacuum de afectiune feminina in copilarie, nu este decat un nehotarat care a cam pierdut trenul vietii.
Limbajul lui Nabokov este rafinat pana la distilare, suprasaturat de metafore cizelate cu o precizie infinitezimala, dar nici al lui Garabet Ibraileanu al nostru nu este de lepadat, avand meritul de a crea momente delicate sau introspective, care par eterne cat le parcurgi, dar care se scurg evanescent cand treci mai departe. In Adela noastra, se vede ca Ibraileanu, critic de profesie, dar si adept al autohtonismului, s-a luptat din rasputeri sa armonizeze neologismele cu expresiile romanesti si, fiindca a fost om destept, i-a si reusit in mare masura.
Daca in Lolita scandaloasa este premisa relatiei fizice intre barbatul matur si fata de numai 12 ani, cu care te impaci insa rapid, sedus de proza luxurianta a lui Nabokov, in Adela noastra, derutanta si captivanta este evolutia sentimentala a personajului masculin care o cunoaste pe fetita inca de cand era mica. Remarcabila este insa lipsa oricarei perversitati; metamorfoza afectiva si zbaterile interioare inainteaza natural – cine il poate condamna, cand, dupa ani de absenta, se pomeneste ca in fata lui nu se mai gaseste o fetita, ci o superba femeie de 20 de ani?
Niciunul dintre romane nu termina cu bine. Lolita lasa loc de interpretari pe parcurs, dar Adela noastra ofera si un final ambiguu, cu o predispozitie spre fatalism si tristete.
Cat citeam Adela, n-am avut vreun moment intentia sa o compar cu Lolita. Toate procesele mentale s-au petrecut involuntar, iar asta e inca un motiv sa fiu mandru de literatura romana.
P.S. Daca va apucati sa lecturati Adela, incercati sa nu va ganditi la Irinel si Monica. Va pufneste rasul sigur, iar romanul lui Ibraileanu chiar merita toata atentia.
Femeie intr-o societate retrograda. Nasol. Intelectual intr-o societate dogmatica. Si mai nasol. Cum ar fi insa cumularea acestor doua nefericite conditii? Iese exact experienta lui Azar Nafisi, pe care aceasta si-o descrie in Citind Lolita in Teheran.
Lolita. Vladimir Nabokov. Cei pentru care cititul nu este doar o abilitate intelectuala deprinsa in primii ani de scoala au in minte asociate automat aceste nume. Povestea luxurianta a iubirii, foarte carnale chiar, dintre un tip de vreo 40 de ani, cu apucaturi de pedofil si o pubera cu un pronuntat caracter de… frivola, a scandalizat pe multi, a atras pe si mai multi si l-a facut pe autorul ei celebru si bogat. Am avut norocul sa citesc Lolita cand eram suficient de copt la minte incat sa savurez pe deplin rafinamentul lui Nabokov si am ramas cu un gust de veritabila ambrozie literara, care s-a reactivat pavlovian cand am vazut numele rusului pe coperta cartii Invitatie la esafod.