Votați pătrunjelu’!

Candidatul perfect la alegerile care vin în noiembrie-decembrie nu există.

De fapt, ne e cam greu să deslușim acel rău mai mic de care să ne agațăm, că de mântuitor nici vorbă.

Noroc că există Candidatul perfect, un film care demonstrează că, la români, nu speranța moare ultima (aia e cam dusă), ci umorul.

Înainte de toate, apel către realizatori să-i dea o primă babană celui care a gândit campania de promovare a acestei producții cinematografice.

Vezi mai jos de ce.

Localizare geografică, adaptare socio-intelectuală și simulare atât de credibilă, încât un nene care vindea ceva, pătrunjel, să zicem, în preajmă m-a îndemnat să nu-i cred, că oricum toți mint, ‘tu-le muma-n partea dorsală.

La asta socotiți și momentul lansării și rezultă o treabă strălucită.

Filmul e hollywoodian în idee și evoluție narativă, dar românesc în detaliile scenaristice care te țin cu gura la urechi da capo di tutii capi al fine.

Un individ redus, care își dorește doarcât un loc de parcare, ajunge să fie desemnat candidat sigur pierzător la prezidențiale de partidul aflat la putere, ai cărui lideri vor să nu fie ei ăia care plătesc amenda de multe milioarde care vine de la UE.

Știu, sună românesc de plauzibil.

Pelicula e scrisă și regizată de Alex Coteț cu aceeași competență lipsită de fandoseli din Teambuilding.

Care a fost un film excelent, apropo.

Ce, se miră intelectualii rasați că spun asta?

Na, c-o mai spun o dată.

Teambuilding a fost un film excelent.

Și așa e și acesta, continuându-i menirea, adică luatul la mișto al ansamblului vast de arhetipuri nașparlii, personaje nefaste, practici dubioase și dispute sterile care este societatea românească.

Poantele se țin lanț, n-apuci să faci fixarea uneia, că vine alta năvalnic, de parcă ar fi scrise de un Caragiale care a tras o liniuță.

Nu la intersecție.

Sau, pentru cititorii mai tineri, de la care s-a scos Nenea Iancu din programă, Candidatul perfect e un „Best of Times New Roman„, transpus pe Tik Tok de niște influenceri actoricești cool gen.

Nicu Banea e protagonistul și are exact candoarea necesară rolului.

Matei Dima e cam forțat în rolul beizadelei, însă are destule resurse comice și scene haioase, așa că se încadrează în peisaj.

Andi Vasluianu poate fi slinos când vrea, Cătălin Herlo e un fel de Sechelariu (eheee, ce vremuri!), Victor Brânză mi-era oricum simpatic în dedublarea din reclama la vopsea, iar Iulian Postelnicu se scălâmbăie cu deja cunoscuta-i placiditate klausiohannisiană.

Și, pe post de Elena Udrea, o avem pe o surprinzător de expresivă Jojo. Mă rog, în distribuție îi zice Cătalina Grama, dar sunt suficient de batrân să-mi amintesc Playboy-ul ăla.

Oricum, Jojo îi calcă pe urme Sandrei Bullock, aratându-ne cât de bine se ține la vârsta ei de… Hai că nu sunt nesimțit de indiscret.

Nu știți pe cine să votați?

Nici eu.

Dar știu că aș pune ștampila pe Candidatul perfect.

Pâna la urmă, ei ne fură și ne mint.

El doar ne minte.

Sursă imagini: www.cinemagia.ro.

Râdem, glumim, înjurăm, gândim!

Articolul ăsta despre Teambuilding o să fie citit de către…

… aceia cărora le-a plăcut filmul și vor să-și vadă părerile confirmate.

… aceia cărora nu le-a plăcut filmul și vor să-și vadă părerile confirmate.

… aceia care n-au văzut filmul și vor să știe dacă merită.

… aceia care n-au văzut filmul și fac pe fasonații elevați, dar sunt curioși nevoie mare.

… aceia care mă cunosc și care nu înțeleg cum reușesc să reconciliez gustul pentru pelicule fine cu vulgaritatea de aici.

Kind reminder pentru toți aceștia că fiecare are dreptul la opinie.

Și de alegere.

Iar dacă niște români au hotărât să facă un film ca acesta este un fapt care merită aplaudat.

De ce?

Pentru că este bine realizat, coerent în grosolănia lui, amuzant cât cuprinde și excelent jucat.

Spre deosebire de Miami Bici, unde exista un dezechilibru accentuat între Matei Dima și Codin Maticiuc din punct de vedere al capacităților interpretative, aici lucrurile se balansează bine de tot între Bromania, pe care din nou îl văd ca pe un Fernandel de România, și Cosmin Nedelcu alias Micutzu, fiecare dintre ei având personalitățile comice deja cristalizate și utilizate pentru a stârni distracția aproape pavlovian.

Lor li se adaugă deja veteranul Șerban Pavlu, bașca o pleiadă de actori tineri care nu se sfiesc să se manifeste în cele mai ridicole moduri, întru hohotele de râs ale spectatorilor, printre care se numără și mandea.

Nu vă plictisesc cu un kind reminder al tramei narative, o știați deja din cele câteva zeci de vizionări ale reclamelor (hai, nu vă ascundeți, de parcă ați fi la vreo ședință de evaluare a Chei-Pi-Ailor).

Ce trebuie spus este că, deși muile și țâțele iau fața, e multă glagorie în glumele din teambuilding. Nu sunt atinse doar ipocrizia și lehamitea corporatiste, ci și arhetipurile regionale și mentalitățile conspiraționiste, precum și afecțiuni prevalente în contemporaneitate, cum ar fi anxietatea.

Un comentator mai ciufut asemuia filmul scris și regizat de Dima și Nedelcu (Rodgers și Hammerstein mai țopârlani, dar ai noștri) cu American Pie.

Vericule, asta nu e insultă, asta e laudă!

Pentru că dacă e să aleg ce apreciez cel mai mult la Teambuilding este cum preia modelul hollywoodian al comediei scabroase, dar care reușește cumva să înnoade toate atentatele la bunul simț într-un mod care arată ce contează cu adevărat în viață și care invită la speranța că poate totuși umanitatea învinge.

Nu prea v-ați distrat cu recenzia asta până acum, așa-i?

Da’ ce sunt io, bă, HR-ul vostru?

Ia mai duceți-vă în motivația mea!

Ba nu, mai bine duceți-vă la Teambuilding!

În grup cât mai mare.

Sursă imagine: www.cinemagia.ro.

Dă, madre, cu beachu-n mine!

În seara de 22 ale lui Făurar, leat douăzeci-douăzeci, soarta mi-a surâs.

Nu numai că am fost invitat de cei de la Cinema Inspire să vizionez Miami Bici în condițiile de răsfăț ale sălii VIP, dar, pe drumul peripatetic de întoarcere spre casă, zeița Fortuna mi l-a scos în cale pe acest cetățean.

Când l-am întâlnit, era în plin proces de negociere cu doamnele de la un fast-food, miza fiind o bere. L-am rugat să îmi permită să îi fac o poză, ca s-o pun pe blog, moment în care și-a luat această figură solemnă, care nu relevă faptul că acțiunile nefaste asupra propriei biologii l-au văduvit de câțiva dinți din față:

– Pune, fata mea, să ajung celebru!

Aceeași sete de succes și faimă îi duce pe protagoniștii filmului în Miami, unde se lasă antrenați în aventuri picarești-golănești.

Ce se observă rapid la Miami Bici este realizarea impecabilă. Decupaje, imagine, sonor, toate calitatea-ntâia. Gata cu cadrele prelungi din Polițist, adjectiv sau bolboroselile din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile. Asta e, bagi banu’, iei regizor străin – Jesús del Cerro – şi nu mai agasezi senzorial spectatorii.

Grație acestei producții fără cusur, osmoza tropilor și vulgarităților românești cu structura narativă hollywoodiană funcționează.

E Miami Bici vreo capodoperă?

Cum ar spune un cursant de-ai mei, pe care mă lupt să-l dezvăț de nigga talk:

Well, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri it ain’t.

E mai degrabă un smoothie de Dumb and Dumber, Hungover şi American Pie, la care se adaugă buttocks, spice and everything nice, peste care se toarnă CHEMICAL X!!!

Înjurăturile noastre româneşti.

N-are sens să cad în păcatul fariseismului şi să nu recunosc că, auzindu-le scăldate în lumina orbitoare a Floridei, mi s-au părut că sună şi mai bine şi am râs cu poftă la multe dintre ocaziile în care au fost proferate.

Interpretările se împart precum venitul la nivel global: 90% din umorul real vine de la Matei Dima, despre care nu mă sfiesc să spun că are un potenţial comic veritabil, cu grimase reduse la minimul esenţial, pe când restul de 10% sunt scălâmbăieli ale lui Codin Maticiuc.

Restul distribuției, românești sau internaționale, se achită de arhetipurile alocate, iar cele două ore ale filmului trec fără ca răbdarea să fie agresată.

Dacă și simțul calității intelectuale vine relaxat, Miami Bici este experiența cinematografică agreabilă de care avem nevoie după atâtea ciorbe sorbite zgomotos prin filmele post-revoluționare.

Sursă imagini: www.cinemagia.ro