Candidatul perfect la alegerile care vin în noiembrie-decembrie nu există.
De fapt, ne e cam greu să deslușim acel rău mai mic de care să ne agațăm, că de mântuitor nici vorbă.
Noroc că există Candidatul perfect, un film care demonstrează că, la români, nu speranța moare ultima (aia e cam dusă), ci umorul.
Înainte de toate, apel către realizatori să-i dea o primă babană celui care a gândit campania de promovare a acestei producții cinematografice.
Vezi mai jos de ce.
Localizare geografică, adaptare socio-intelectuală și simulare atât de credibilă, încât un nene care vindea ceva, pătrunjel, să zicem, în preajmă m-a îndemnat să nu-i cred, că oricum toți mint, ‘tu-le muma-n partea dorsală.
La asta socotiți și momentul lansării și rezultă o treabă strălucită.
Filmul e hollywoodian în idee și evoluție narativă, dar românesc în detaliile scenaristice care te țin cu gura la urechi da capo di tutii capi al fine.
Un individ redus, care își dorește doarcât un loc de parcare, ajunge să fie desemnat candidat sigur pierzător la prezidențiale de partidul aflat la putere, ai cărui lideri vor să nu fie ei ăia care plătesc amenda de multe milioarde care vine de la UE.
Știu, sună românesc de plauzibil.
Pelicula e scrisă și regizată de Alex Coteț cu aceeași competență lipsită de fandoseli din Teambuilding.
Care a fost un film excelent, apropo.
Ce, se miră intelectualii rasați că spun asta?
Na, c-o mai spun o dată.
Teambuilding a fost un film excelent.
Și așa e și acesta, continuându-i menirea, adică luatul la mișto al ansamblului vast de arhetipuri nașparlii, personaje nefaste, practici dubioase și dispute sterile care este societatea românească.
Poantele se țin lanț, n-apuci să faci fixarea uneia, că vine alta năvalnic, de parcă ar fi scrise de un Caragiale care a tras o liniuță.
Nu la intersecție.
Sau, pentru cititorii mai tineri, de la care s-a scos Nenea Iancu din programă, Candidatul perfect e un „Best of Times New Roman„, transpus pe Tik Tok de niște influenceri actoricești cool gen.
Nicu Banea e protagonistul și are exact candoarea necesară rolului.
Matei Dima e cam forțat în rolul beizadelei, însă are destule resurse comice și scene haioase, așa că se încadrează în peisaj.
Andi Vasluianu poate fi slinos când vrea, Cătălin Herlo e un fel de Sechelariu (eheee, ce vremuri!), Victor Brânză mi-era oricum simpatic în dedublarea din reclama la vopsea, iar Iulian Postelnicu se scălâmbăie cu deja cunoscuta-i placiditate klausiohannisiană.
Și, pe post de Elena Udrea, o avem pe o surprinzător de expresivă Jojo. Mă rog, în distribuție îi zice Cătalina Grama, dar sunt suficient de batrân să-mi amintesc Playboy-ul ăla.
Oricum, Jojo îi calcă pe urme Sandrei Bullock, aratându-ne cât de bine se ține la vârsta ei de… Hai că nu sunt nesimțit de indiscret.
Nu știți pe cine să votați?
Nici eu.
Dar știu că aș pune ștampila pe Candidatul perfect.
Pâna la urmă, ei ne fură și ne mint.
El doar ne minte.
Sursă imagini: www.cinemagia.ro.