Desi lumea cinematografiei este si devine tot mai cosmopolita, este greu de gasit un film care sa isi propuna sa fie astfel intr-un mod mai apasat decat Topkapi.

Plasat in Istanbul, orasul milenar care uneste Estul si Vestul, pelicula este regizata de francezul Jules Dassin si ii are in distributie pe neamtul Maximiliam Schell, grecoaica Melina Mercouri, englezul Robert Morley, armeanul nascut in Rusia Akim Tamiroff, acrobatul francez Gilles Segal si cativa actori din partea locului.

Mai presus de toti il gasim, insa, pe Peter Ustinov, actor stralucit si poliglot, avand o origine atat de cosmopolita, incat nici nu mai ostenesc sa o prezint aici (dar va invit sa o cititi pe IMDB.com).

Povestea reda operatiunea insolenta si ingenioasa de a fura un pumnal batut cu smaragde din insasi inima Palatului Topkapi, loc pazit strasnic de autoritatile locale, care ii mai si suspecteaza de ceva pe aparent distinsii membri ai bandei.

Acea usuratate necesara savurarii unei astfel de naratiuni ne este indusa inca de la inceput, cand atmosfera carnavalesca ne sfatuieste sa lasam pretentiile logice absolute la o parte si sa ne bucuram de o aventura minunata, colorata si amuzanta.

Remarcabil este lipsa oricarei deosebiri intre suspansul alert din Topkapi al lui Jules Dassin si cel din Ocean’s Eleven al lui Steven Sorderbergh, desi le despart vreo patru decenii, ceea ce e un merit suplimentar al celui dintai.

Actorii nu au mare lucru de facut, decat sa isi lase frau liber farmecului diferit de care beneficiaza fiecare. Un pic de nota discordanta face Akim Tamiroff, care isi ingroasa personajul pana la paroxism, pastrandu-i, insa, hazul.

Exceptia foarte vizibila este interpretarea lui Peter Ustinov, castigator de Oscar pentru rol secundar, fapt cu atat mai notabil, avand in vedere ca i-a depasit in cursa pentru statueta pe John Gielgud in Becket sau Edmond O’Brien in Seven Days in May. Personajul sau are o complexitate care se dezvaluie treptat: este omul caruia i s-a spus de mic ca nu e in stare de nimic, care a crescut fara sa reuseasca mare lucru, care mimeaza siguranta, dar nu-i iese si care, nu se putea altfel, sufera de rau de inaltime. Persoana-i antiglorioasa si incurcaturile in care se vede prins, ca un pescar amator care nu mai stie sa iasa din propriul navod, contribuie la meandrele si virajele naratiunii.

Am facut o paralela intre Topkapi si un film mai recent si o sa mai fac una: daca acrobatiile lui Gilles Segal din superba scena a spargerii vi se par cunoscute, este pentru ca le-a mai realizat ulterior si un alt mare cascador al timpurilor noastre – Tom Cruise in Mission Impossible.

Sezonul vacantelor estivale s-a sfarsit in plan real, dar de ce sa nu continue in cel imaginar?

Topkapi e o destinatie.