Cea de-a doua parte a provocarii lansate de prietenii de la libraria online Libris este Insula, ultimul roman al lui Aldous Huxley, in care scriitorul englez revine la tema din Minunata lume noua, dar dintr-o perspectiva diferita.

Un englez, jurnalist care nu ezita sa mai faca si trebusoare murdare pentru mari corporatii, supravietuieste unui naufragiu si ajunge ca vai de el, ranit fizic si sufleteste, pe tarmul Palei, o insula ai carei locuitori s-au apropiat de visul interzis al omenirii: o societate ideala. Prins intre bunavointa celor care il ajuta si duplicitatea catorva conducatori ai insulei, care vor sa rastoarne ordinea existenta, personajul principal descopera treptat aspectele care compun si conduc la fericirea acestei oaze de liniste intr-un mapamond egoist si lacom.

Actiunea din Insula este mai diluata decat cea din Minunata lume noua si nu mai este rodul unui intelect revoltat impotriva dezumanizarii tehnologice si consumiste a societatii contemporane, ci este mai degraba tanjirea catre liniste a unei fiinte obosite, in amurgul vietii.

Am evitat sa folosesc cuvantul „suflet”, cum ar parea firesc la prima vedere, pentru a realiza o contrapondere fata de caracterul cerebral al distopiei, pentru ca, in Insula, Huxley nu renunta total la conceptiile sale referitoare la rolul tehnologiei in evolutia sanatoasa a unei comunitati, idei pe care le-a expus si in Reintoarcere in minunata lume noua.

Industria este redusa la minim, doar cat sa slujeasca vietii de zi cu zi, contraceptia exista pentru a nu dezechilibra demografic pasnica societate, teste genetice ajuta la identificarea din pruncie a indivizilor cu potential agresiv, carora li se administreaza metodic un drog al fericirii si astfel sunt salvati de la pierzanie.

Ca scriitura, Insula e departe de valoarea Minunatei lumi noi, dar sta in picioare ca viziune, desi foarte utopica, a unui mod de viata in comunitate. In plus, un element de mare originalitate este infuzia masiva de elemente din religia budista, de care Huxley a fost foarte atras spre batranete. Genetica si iluminare, o combinatie care pare sortita esecului dintru inceput, dar, cumva, scriitorul englez o face sa mearga, chiar daca pentru asta ii trece pe cititori prin prelungi elucubratii, care, ca si la experienta literara anterioara, te obliga sa le survolezi rapid cu privirea.

Pasiunea pe care Huxley o afiseaza fata de substantele halucinogene, ca mijloc de a o duce mai bine, m-a amuzat un pic si mi-a lasat impresia unui om batran care a dat nitel in mintea copiilor, dar a existat un aspect care m-a obligat sa respect aceasta extravaganta: moartea, ca moment crucial al existentei. Am simtit ca, simtindu-si sfarsitul aproape, scriitorul a imprumutat fiecarui personaj al cartii cate una din trairile pe care el insusi probabil le-a incercat: teama, atractie, revolta, scarba, impacare. Va recomand ca, in cazul in care cititi aceasta carte, chiar daca va deruteaza prelegerile si paginile pline de filosofie, incercati sa le urmariti cu suficienta atentie, astfel incat sa nu le ratati pe cele despre moarte – sunt sfasietoare, dar te obliga la o radiografie sufleteasca pe care numai un mare autor o poate declansa.

Ca sa termin pe un ton mai vesel, o sa va spun ca ideea lui Huxley ca activitatea fizica este esentiala pentru fericirea trupului si a spiritului m-a uns pe suflet, asa ca, in viitoarea mea societate ideala, comozii au incurcat-o. 😛

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca m-au ajutat sa patrund foarte adanc in tainele literaturii lui Aldous Huxley.