Încă un Nobel care n-a venit la timp

By Iulian in Carti 0 Comment

”Cretanii, întotdeauna mincinoși”, spunea Epimenide, cretan el însuși.

Un paradox care i se aplică și lui Nikos Kazantzakis, născut la rându-i pe această insulă cu o istorie milenară, mai ales când citești Raport către El Greco.

O carte compusă ca un bilanț de viață, ca un șirag de memorii sau ca o sumă a tot ce l-a măcinat și animat pe scriitor de-a lungul vieții.

În aceste pagini găsim lupta dintre trup și suflet, dintre internaționalismul intelectualului și naționalismul grecului, dintre idealistul metafizic și socialistul materialist.

Toate reies și se contrazic și evoluează pe parcursul unei odisei prin care Kazantzakis anulează spațiul și timpul. Chiar dacă multe dintre capitole sunt localizate (Paris, Viena, Moscova), nu sunt rare momentele când îți dai seamă că nu mai ești acolo, ci în creuzetul amintirilor unui bătrân care încearcă să își pună ordine și sens înainte de Marea Călătorie.

În acuratețea sau chiar consecvența lui Kazantzakis nu prea poți astfel să ai încredere (deși asta e o dovadă în sine a umanității sale), însă te poți lăsa pe mână lui dacă iubești poveștile.

Chiar și în cele mai abstracte momente, scriitura-i e fluidă, e aromată, dar nu pustiitoare. E panta rei a cuvintelor. Iar când filosoful coboară ocazional din empireu și reușește să se aplece asupra muritorilor, condeiul său însuflețește figuri de mult dispărute, de la unele înregistrate de posteritate, precum Panait Istrati sau Maxim Gorki, la minunați anonimi, precum ciobanul cretan pe care îl preocupa sincer soarta Norvegiei în fața agresiunii naziste.

Raport către El Greco a fost grea și frumoasă.

Ca existența noastră pe Pământ.

P.S. Se apropie decernarea premiilor Nobel pentru 2021, iar asta mi-a adus aminte că membrii Academiei cu pricina au dat niște rateuri impardonabile de-a lungul istoriei lor – Lev Tolstoi, Karel Capek sau Nikos Kazantzakis.

Calatorii prin lentila carnii, dar si a spiritului

By Iulian in Carti 0 Comment

Daca am tratat anterioara carte de calatorii a lui Nikos Kazantzakis in stil umoristico-parodic, acum ma vad nevoit sa adopt o atitudine mai serioasa, fortat si de destinatiile pe care le-a vizitat colosalul scriitor grec.

Jurnal de calatorie. Japonia, China este o veritabila intalnire de grad III, intre un spirit patrunzator si doua mari civilizatii, iar rezultatul este la inaltimea oricaror asteptari.

Muncit de aceeasi eterna lupta intre corporal si metafizic, Nikos Kazantzakis nu se lasa coplesit doar de sublimul gradinilor nipone sau de impecabila precizie simbolica a operei chineze, ci se afunda si in concupiscenta si grotescul a cartierului Yoshiwara sau miasmele mahalalelor din Beijing. Desi lumea aseptica spre care se indreapta turismul este laudabila, subscriu la ce scrie cretanul, ca trebuie sa traiesti o civilizatie, in special una indepartata, prin toate simturile, nu in ultimul rand prin miros.

Stiu pe destui care deja stramba din nas, gandindu-se la piata de carne din Marrakech sau la cea de vietati marine zis comestibile din Valencia.

Nu intru in detalii in legatura cu locurile vizitate de Kazantzakis, multe se regasesc in orice ghid turistic, dar ce diferenta intre modul cum sunt prezentate acolo si descrierile iesite de sub penita sa! Aveti mai jos un fragment care ilustreaza cat de profund a inteles scriitorul ce inseamna a calatori:

Calatoria e ca o partida de vanatoare fascinanta, pornesti fara sa poti ghici ce pasare o sa-ti iasa in bataia pustii. Calatoria e ca vinul, bei si nu stii ce viziuni o sa-ti bantuie prin cap. Desigur, calatorind gasesti mereu ceea ce porti in tine. Cei ce sufera si iubesc dialogheaza intr-o comuniune tainica cu peisajul pe care il vad, cu oamenii pe care ii intalnesc, cu intamplarile pe care le aleg. De aceea, orice calator adevarat creeaza, intotdeauna, tara pe care o viziteaza.

O supriza placuta a fost ultima treime a cartii, care descrie calatoriile realizate de Kazantzakis in aceleasi tari, douazeci de ani mai tarziu, in compania sotiei sale, Eleni Kazantzaki.

Doua sunt deliciile pe care le ofera aceasta bucata de lectura. In primul rand, insemnarile scriitorului, desi foarte lapidare, ofera posibilitatea de a compara evolutia mentalitatilor si convingerilor sale, cum ar fi impresiile despre China stapanita inca de trecutul imperial si despre cea comunista.

In al doilea rand, beneficiem si de relatarea facuta de consoarta sa, care n-are vreo ambitie sa rivalizeze cu din punct de vedere stilistic cu sotul, dar care doveste un simt de observatie si critic consistent, care tine interesul treaz pana la finalul cartii.

Modestia remarcabila pe care o dovedeste in ultimele randuri ale volumului m-au obligat sa inchei acest articol dandu-i chiar ei cuvantul:

Te rog mult sa ma judeci ca Dumnezeu, adica nu potrivit faptei mele, ci dupa intentia mea, care, iti jur, a fost nevinovata si plina de respect fata de memoria lui Nikos Kazantzakis.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o carte de calatorie pentru trup si suflet.

Kazantzakis si Facebook-ul

By Iulian in Carti 0 Comment

kazantzakis_jurnalSarmanul Nikos Kazantzakis nu s-a nascut cand a trebuit din punct de vedere al posibilitatii de a-si povesti calatoriile. Perioada interbelica nu era prea generoasa cu retele sociale online, asa ca marele scriitor grec a trebuit sa scrie ample elegii ale locurilor pe care le-a vizitat, sa umple pagini intregi cu nelinistile interioare pe care i le stim din Zorba Grecul sau Ultima Ispita a lui Hristos si sa reflecteze indelung asupra evanescentei realizarilor umane.

Daca ar fi avut Facebook, volumul sau intitulat Jurnal de calatorie ar fi sunat cam asa:

Nikos (Nicky) Kazantzkis se simte dezgustat de ipocrizia contemporana la Assisi.

Nikos (Nicky) Kazantzkis se simte stapan pe sine in fata lui Benito (Beny) Musollini.

Nikos (Nicky) Kazantzkis se simte inundat de istorie la Nil.

Nikos (Nicky) Kazantzkis a distribuit un citat de pe Citate de distribuit automat fara sa ai habar ce inseamna:

Egiptul este un dar Nilului (Herodot)

Nikos (Nicky) Kazantzkis si-a tras un selfie la piramide.

Nikos (Nicky) Kazantzkis se simte patruns de ascetism la Sinai.

Nikos (Nicky) Kazantzkis a fost la Ierusalim.

Nikos (Nicky) Kazantzkis a distribuit cateva articole despre blestemul si harul evreilor.

Nikos (Nicky) Kazantzkis a evaluat Cipru.

Nikos (Nicky) Kazantzkis a calatorit in Moreea (a.k.a. Pelopones).

Nikos (Nicky) Kazantzkis se simte interesat de contributiile france in Grecia.

Nikos (Nicky) Kazantzkis a extras intelesuri profunde din istoria Olympiei si a muzeului din Olympia (album foto: 6000000 de poze).

Nikos (Nicky) Kazantzkis se intreaba ce s-a ales din cruda si eficienta societate a spartanilor.

Nikos (Nicky) Kazantzkis interactioneaza masiv cu localnici fara cont pe Facebook sau Pinterest, dar avizi consumatori de Twitter.

Nikos (Nicky) Kazantzkis are o atitudine ambivalenta fata de viitorul civilizatiei elene.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru jurnalul unui calator exemplar, al carui model intelectual de a percepe locurile pe care le strabatem este demn de urmat.

 

Incitare la toleranta

By Iulian in Carti 6 Comments

Ultima ispita_KazantzakisInauntrul meu erau stravechi forte omenesti si preomenesti, intunecate, ale celui Viclean; inauntrul meu erau stravechi forte omenesti si preomenesti, luminoase, ale lui Dumnezeu; iar sufletul meu era campul de lupta unde aceste doua armate se loveau si se uneau.

Lupta mare; imi iubeam trupul si nu voiam sa piara; imi iubeam sufletul si nu voiam sa decada; ma cazneam sa impac aceste doua forte cosmogonice potrivnice, sa simta ca nu sunt dusmani, sunt colaboratori, si sa se bucure, sa ma bucur si eu impreuna cu ei, de armonie.

(Nikos Kazantzakis, Ultima ispita a lui Hristos)

Impecabila precizia grecului in a schita drama perpetua a omului, nu-i asa? La fel de fara cusur este si tehnica scriitorului de a oferi cititorului o cheie universala, utila pe tot cuprinsul povestii pe care se pregateste sa i-o astearna in fata.

Ultima ispita a lui Hristos nu este numai despre zbaterea lui Iisus, desi procentual vorbind, paginile dedicate acesteia ocupa mai mult de de jumatate din roman. Si Matei, prins intre moralitatea cronicarului si ispita producerii unui mesaj universal, si Iuda, sfasiat intre patriotismul sau ardent si constiinta ca exista si o alta cale, si Fecioara Maria, si Maria Magdalena, Zevedeu, Petru, toate personajele acestei carti sunt ilustrarea a ceea ce Nikos Kazantzakis enunta in prolog.

Aceasta pluralitate a luptei interioare da frumusete acestei scrieri, o frumusete pe care altii ar simti-o poate si natural, dar asupra careia eu m-am aplecat mai profund, tocmai datorita cheii de care pomeneam.

Din cate stiu, romanul grecului nu este singurul care se incumeta sa reformuleze povestea lui Iisus. Acum ceva timp, scriam, tot pe acest blog, despre Evanghelia dupa Isus Hristos de Jose Saramago. Si atunci ma intrebam de ce indrazneala portughezului n-a fost taxata in opinia publica, asa cum s-a intamplat cu Dan Brown sau chiar cu Ultima Ispita a lui Hristos, care a fost pusa timp de ani buni la Index!

Formulam atunci o opinie pe care o vad astazi intarita. Forma si simplitatea mesajului conteaza, nu neaparat continutul lui. Saramago invarte la elucubratii, de iti vine ameteala, scrise fiind si in binecunoscutu-i stil care ignora deliberat punctuatia. Kazantzakis, indiferent de cat jongleaza cu materialul si transcedentalul, nu se abate niciun moment de la simpla idee conturata in prolog. Ca intr-o reclama buna, oricat de sugubeata ar fi, iti dai seama instant care calitate a produsului e scoasa in evidenta.

Grecul nu vrea decat sa incite la toleranta. Si ateul ar vrea sa creada, si habotnicul ar vrea sa se indoiasca. Sa nu sarim cu gura pe ei, caci si noi avem tremurul nostru interior.

P.S. Pentru un supliment alimentar sufletesc, imediat dupa Ultima ispita a lui Hristos, cititi Iisus, Fiul Omului de Kahlil Gibran.

P.P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru frumusetea care mi-a insotit trecerea dintre ani.