Pentru cei care adora durerile de cap

Citind GOLEM XIV de Stanislaw Lem, mi s-a reactivat o senzatie ciudata si aproape neplacuta pe care nu am mai simtit-o de cand am vazut Odiseea Spatiala: 2001, regizat de Stanley Kubrick. Eram gripat si eforturile intense de a patrunde sensurile elevate si absconse ale acestei capodopere cinematografice, indeosebi la scenele de la final, m-au secatuit de puteri si mi-au intors boala cu cel putin o saptamana.

Cartea polonezului e structurata sub forma unei pseudo-relatari despre existenta meteorica si derutanta a unei inteligente artificiale superioare, denumite GOLEM XIV. Prima parte a romanului prezinta o scurta descriere a evolutiei tehnologice care a condus la aparitia acestei entitati; evident, nevoile militare au dat nastere unui astfel de proiect, apoi asidua zbatere pentru perfectionare si petru depasirea adversarilor (romanul e aparut in 1981, deci in timpul Razboiului Rece) ii duce pe precursorii lui GOLEM XIV in preajma oamenilor de stiinta.

Partea a doua a cartii este cea care provoaca migrene si se constituie sub forma unor prelegeri pe care GOLEM XIV le ofera pe tema conditiei omului, ca parte a universului, si constatari asupra naturii sale paradoxale. Evident, eu n-am facut decat sa va rezum dupa umilul meu intelect ceea ce eu banuiesc a fi fost subiectul acelor pagini, care au un asa nivel abstract si o densitate atat de mare a conceptelor incat, in incapatanarea mea de a pricepe ceva, am simtit cum imi zvacnesc tamplele. Perversitatea romanului, pentru ca altfel nu am cum sa o numesc, este ca surmenajul intelectual nu provoaca indignare, asa cum s-ar cuveni in fata oricaror lucruri pe care nu le intelegem, ci un fel de stranie placere. In acest punct, mi s-a relevat o noua comparatie cu domeniul cinematografiei, de data aceasta cu o prelegere la fel de inaccesibila din finalul superbului anime Ghost in the Shell.

Din aporie, GOLEM XIV trece apoi intr-o subtila satira. Partea a treia prezinta reactia omenirii in fata inteligentei abstracte si superioare a mega-computerului, cu teama si tenditele teroriste pe care acest ale inspira si cu dilema amutirii sale dupa ultima prelegere. De ce a preferat GOLEM XIV sa taca? Oare oamenii nu au mai prezentat niciun interes, datorita fragilitatii si instabilitatii lor sau inteligenta artificiala a constientizat ca intelectul fara sentimente este inutil? Dupa dureri de cap, persistenta cugetarii.

GOLEM XIV este o carte pe care o poti recenza o data, dar pe care trebuie si merita sa o citesti de cel putin trei ori.

 

Intentii onorabile

Trebuie sa fii negru la inima sa nu recunosti eforturile celor care fac un film care, fara sa te dea pe spate sau sa te tina cu sufletul la gura, iti lasa impresia ca a fost muncit cu daruire si cu un dram de idee.

Aceasta idee e concretizata in Moon intr-o baza spatiala selenara, unde un fel de miner-administrator solitar, interpretat de Sam Rockwell, se ocupa de extragerea unui praf de luna pretios si de trimiterea lui pe Pamant, asistat de un computer-robot avansat pe nume Gerty, o varianta mai prietenoasa a lui HAL 9000 din 2001: A Space Odyssey. La un moment dat, personajul face un accident cu un seleno-mobil si de aici se dezvaluie natura existentei sale de clona. Nu va enervati, nu va dezvalui mare lucru, pentru ca nu asta e principala atractie a filmului, ci caracterul sau introspectiv.

Totul e la nivel onorabil in Moon. Atmosfera de solitudine si claustrare e onorabil sugerata, nuanta foarte gri a filmului te transporta onorabil la suprafata lunii, jocul actoricesc multiplu al lui Sam Rockwell e onorabil, adica sustine povestea, dar nu o salta, asa cum face Tom Hanks in Cast Away, iar vocea lui Gerty, interpretata de Kevin Spacey este onorabil de placida, astfel incat sa redea o inteligenta artificiala la limita umanizarii. Acest personaj robotic prilejuieste si exercitiul de stil care mi-a placut cel mai mult – in cenusiul tern si albul enervant de imaculat al imaginilor, singurele pete de culoare sunt emoticoanele pe care Gerty le afiseaza ca sa isi exprima atitudinea in interactiunile cu partenerul sau uman. Onorabil este si mesajul pe care eu l-am desprins urmarind acest film – e nevoie sa te descoperi si sa te accepti inainte de a te elibera de trecut.

Cea mai onorabila si laudabila este intentia realizatorilor de a face un SF ca pe vremuri, fara explozii si salturi in hyper-space, bazat mai mult pe indemnul de a reflecta asupra conditiei omului din toate timpurile.