Până acum câteva zile, eram de părere că românii, cu toate calitățile lor literare (evocate de proverbul arhicunoscut), nu sunt în stare să scrie SF.

Atribuiam asta acelei înapoieri tehnologice care încă ne caracterizează destule segmente ale societății (vezi nemurirea dosarului cu șină), dar și unei propensiuni spre metafizic inutil, de acesta din urmă lovindu-mă în cele câteva dăți când m-am aventurat a lectura câteva cărți autohtone de gen.

Dar această neîncredere s-a spulberat când am dat de romanul Ultra Marin al lui Dragoș C. Costache.

Protagonist este numitul oltean din Balș, născut, conform cronologiei romanești, cam acum, și care se vede peste vreo câteva decenii captiv într-o existență abrutizată și ultra-tehnologizată, în care interfețele online sunt deja implantate cerebral, cum vrea Elon Musk să ne bage pe gât.

După ce o traumă îl alungă din țară, ajunge matelot pe un vas de mărfuri filipinez (vezi și To the North, tot de un român făcut), iar de aici nu vă mai spun nimic despre acțiune și evoluția personajului oltenesc.

Ce e remarcabil e cât de bine preia autorul stilistica unor predecesori celebri într-ale SF-ului.

Atmosfera tehnologică e sufocantă ca într-un cyberpunk demn de părintele genului, William Gibson.

Incursiunea în straturile subterane ale societății, cu tot macabrul lor comic, are ceva de Neal Stephenson.

Cadrul exotic e cam în The Windup Girl al lui Paolo Bacigalupi.

Multitudinea de detalii tehnice, fapt remarcabil, pentru că Hard Sci-Fi nu e lesne de scris, îmi aduce mainte de un Dan Simmons sau Larry Niven.

Și, nu în ultimul rând, intensitatea trăirilor cerebrale ale lui Marin nu sunt departe de maestrul Philip K. DIck.

La această meritorie proză se adaugă un ingredient feroce de reușit – limbajul oltenesc de stradă.

Să fii vulgar în literatură e o artă, iar Dragoș C. Costache e un artist al înjurăturilor plasate exact acolo unde trebuie.

Adică peste tot.

Rezultatul este unul comic, dar care inspiră și mândrie, exact ca în Miami Bici, unde, auzind un ”Băga-mi-aș pula”” în locuri pe care le știai populate doar de ”Fuck you!”, simți un veritabil simțământ patriotic.

Ca să nu fiu bulangiu cu concitadinul meu scriitor (e născut în Craiova), merită să menționez că Ultra Marin nu e doar un pretext prelung de vulgarități într-un cadru SF.

Este expresia apăsată a unei lupte pe care, dacă nu noi, atunci generațiile următoare, o vor avea sigur de dus.

Aceea a păstrării umanității în fața automatizării și digitalizării a tot ce ne înconjoară.

Umanitate care include, printre altele, și a trânti un ”Dă-te morții mă-tii!” când e cazul.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru dovadă că o să facă muica olteni, chiar și când o să trecem la fertilizare in vitro generalizată.