Blugi rupți de parcă te-ar fi hărtănit un câine.
Papuci cu puf, inimaginabili în contact cu apa sau noroiul.
Corset care zdrobește cutia toracică și duce la probleme cu plămânii, printre altele.
Crinolina care făcea utilizarea țucalului problematică în cel mai bun caz.
Gulere largi de dantelă, de nu mai vedeai bine pe unde pășeai.
Istoria modei este o prelungă demonstrație a unei iraționalități colective fascinante, care se perpetuează de milenii, care a început odată cu lumea și se va sfârși odată cu lumea.
În Galeria de Artă din cadrul Palatului Rohan din Strasbourg am întâlnit încă o un mic episod al acestei istorii.
Este vorba de pictura Frumoasa strasbourgheză a lui Nicolas de Largillierre (1656-1746), al cărei element distinctiv e greu de trecut cu vederea.
Nu mai contează cât de armonios s-a jucat artistul cu tonurile reci.
Nu contează migală detaliilor (uitați-vă numai cu atenție la minuțiozitatea cu care este redată dantela).
Pun pariu ca unii dintre voi n-au remarcat nici măcar că protagonista portretului are un cățeluș în brațe.
Privirea ne este arestată de acea pălărie puțin spus supradimensionată.
Dacă a avut vreun rol pratic (să îi țină la distanță pe cei din jur, poate?), acesta s-a pierdut de mult.
Acum nu mai este decât un element menit a o scoate în evidență pe doamna cu pricina, a-i sublinia statusul social și, de ce nu, frumusețea.
Să recunoaștem, a reușit, iar noi, peste veacuri, o admirăm.
Și ne minunăm.
