Să privim pictura! (CIV)

By Iulian in Sa privim pictura! 0 Comment
Încăierare între țărani

Sunt curios cum arătau Știrile de la ora 5 acum sute de ani.

Că de existat, existau sigur, material era din belșug, așa cum o dovedește și acest tablou intitulat Încăierare între țărani, care se găsește într-una dintre colecțiile Galeriei Naționale de Artă din Praga.

Cei familiarizați cu pictura flamandă a Renașterii vor simți că stilul le este cunoscut și nu se vor înșela, căci autor este Pieter Bruegel cel Tânăr, fiu al ilustrului tată cu același nume, cunoscut și drept Ăl Bătrân.

N-am reușit să lămuresc dacă lucrarea este o copie a predecesorului sau una originală, însă mi se pare că că fețele personajelor sunt un pic mai grotești decât le avea Bruegel cel dintâi, care își privea modelele umane cu un ochi satiric, dar și cu o umbră de compasiune.

Oricum, scena este savuroasă, are multe de oferit din punct de vedere dinamic și invită la diverse interogații existențiale:

Cine a început?

Cine și-o ia cel mai tare?

Respectivii se împacă până la urmă sau vine garda și îi umflă pe toți?

De remarcat și egalitatea de gen înfățișată de tablou (la încăierare iau parte activă și două femei), precum și utilizarea îmblăciului drept nunchaku, semn că artele marțiale își pot stabili paternitatea și în Europa, nu doar în Asia.

Dincolo de divertisment, un astfel de tablou e o mărturie neprețuită asupra acelor trăsături umane care s-au perpetuat de-a lungul veacurilor.

Cărți de joc, aplicații online pentru pariuri, bătăi țărănești în Flandra, topoare-n cap în Dolj, toate-s vechi și nouă toate.

Să privim pictura! (CI)

By Iulian in Sa privim pictura! 0 Comment
Mireasa în lacrimi

Una dintre iluziile perpetue ale omului, pe care am văzut-o manifestându-se la generații succesive, este cea a trecutului mai bun în raport cu prezentul.

Nu se mai fac, dom’le, ca pe vremuri!

Pe vremea mea, tinerii aveau respect, nu ca acum!

Pe vremea lui Ceaușescu, se făcea educație, tată!

Subiectele picturilor pot intra în această categorie.

Cum să nu fii sedus de eleganța damelor redate de John Singer Sargent sau Giovanni Boldini față de trăznăile artei contemporane.

Uite că am dat peste un tablou care spulberă acea iluzie și o face în cel mai incorect mod politic pe care l-am întâlnit vreodată în peregrinările mele prin muzeele lumii.

Se găsește într-una dintre colecțiile Galeriei Naționale de Artă din Praga, se intitulează Mireasa în lacrimi și este opera lui Jan Sanders van Hemessen (a nu se confunda cu un Jan Sanders mai recent), pictor flamand din prima jumătate a secolului.

Poate că aplecarea către estetica urâtului nu era o noutate în acea zonă, care ni i-a dat pe Pieter Bruegel cel Bătrân sau pe Hieronymus Bosch, însă brutalitatea acestei satire este inegalabilă.

În primul rând, în caz că nu v-ați prins, persoana din centru este o femeie. Și dacă ar fi fost bărbat, tot ar fi foat mai urâtă decât vârstnicul din stânga (care are un zâmbet aproape șugubăț, dacă n-ar fi sardonic), ca să nu mai zic de tânărul din dreapta, pe care panoul explicativ îl identifica drept mirele, pentru că ținea în mână o oală de noapte, simbol peremptoriu al vieții conjugale.

Însă elementul central, nu doar vizual, ci de-a dreptul geometric al picturii, este mucul care curge din nara miresii.

Nu e o vreo eroare, nu e vreo bucățică degradată a pânzei, e un muc în toată regula.

Am rămas paf, am râs bine de tot (peste veacuri, artistul poate fi mulțumit), iar după aceea am făcut un mic experiment.

Deoarece tabloul era pe un coridor mai lung, mi-am făcut de lucru examinând lucrările din preajmă, dar și luând aminte la reacțiile celor care au venit.

Figuri plictisite sau dezinteresate sau placide se activau instantaneu la vederea imaginii, mai precis a mucului, îndrăznesc să spun.

Urma scoaterea grăbită a telefonului și se continua cu hohote de râs.

Da, arta, de orice fel ar fi, are un rol unificator.

Sa privim pictura! (XXXII)

By Iulian in Sa privim pictura! 1 Comment

Seceratorii

Seceratorii

Gustul pentru experiente cat mai variate al autorului acestor randuri l-a dus in ipostaza de a lua parte la o campanie de treierat, printre tractoristi, conducatori de combine si alte soiuri de muncitori agricoli.

Pe langa multe altele, am gustat placerea de nedescris de a lua o masa la camp si am fost martorul urmatoarei scene, pe care o reproduc aproximativ si, evident, inflorit:

Trece un nene cu o bicicleta si se abate si pe la noi.

– Sanatate, ce faceti?

– Sa traiesti, nea Cutare, vino si mata si stai aci cu noi.

– Nu pot, fata mea (expresie universal valabila in zonele rurale ale Doljului – n.n), ca ma duc si io sa-mi treier tarlaua.

– Hai, nea Cutare, ca n-apune soarele chiar acuma.

– As sta, ma copii, da’ tre’ sa termin si io munca, sa ma apuc de tuica peste doua saptamani.

– Nea Cutare, hai sa-ti dam sa-mbuci o bucata mare de branza si o ceapa, doua.

– Bine, ma, hai ca stau, da’ nu mult.

Inutil sa mai spun ca nenea Cutare a stat ore bune cu noi, iar cand a plecat, apropiindu-se scapatatul, si-a zis ca e mai indicat sa se duca acasa, sa se odihneasca.

Pictura lui Peter Bruegel cel Batran, desi vine din Evul Mediu flamand, imi inspira acelasi aer lejer al omului care stie ca are ceva de facut, dar si ca nu i-au intrat zilele in sac.

De-asta imi si place acest artist: ca a privit lumea cu o ingaduinta batraneasca, a omului care a trecut prin viata si cunoaste toate cotloanele sufletului uman, indeosebi cel rural.