Una dintre iluziile perpetue ale omului, pe care am văzut-o manifestându-se la generații succesive, este cea a trecutului mai bun în raport cu prezentul.

Nu se mai fac, dom’le, ca pe vremuri!

Pe vremea mea, tinerii aveau respect, nu ca acum!

Pe vremea lui Ceaușescu, se făcea educație, tată!

Subiectele picturilor pot intra în această categorie.

Cum să nu fii sedus de eleganța damelor redate de John Singer Sargent sau Giovanni Boldini față de trăznăile artei contemporane.

Uite că am dat peste un tablou care spulberă acea iluzie și o face în cel mai incorect mod politic pe care l-am întâlnit vreodată în peregrinările mele prin muzeele lumii.

Se găsește într-una dintre colecțiile Galeriei Naționale de Artă din Praga, se intitulează Mireasa în lacrimi și este opera lui Jan Sanders van Hemessen (a nu se confunda cu un Jan Sanders mai recent), pictor flamand din prima jumătate a secolului.

Poate că aplecarea către estetica urâtului nu era o noutate în acea zonă, care ni i-a dat pe Pieter Bruegel cel Bătrân sau pe Hieronymus Bosch, însă brutalitatea acestei satire este inegalabilă.

În primul rând, în caz că nu v-ați prins, persoana din centru este o femeie. Și dacă ar fi fost bărbat, tot ar fi foat mai urâtă decât vârstnicul din stânga (care are un zâmbet aproape șugubăț, dacă n-ar fi sardonic), ca să nu mai zic de tânărul din dreapta, pe care panoul explicativ îl identifica drept mirele, pentru că ținea în mână o oală de noapte, simbol peremptoriu al vieții conjugale.

Însă elementul central, nu doar vizual, ci de-a dreptul geometric al picturii, este mucul care curge din nara miresii.

Nu e o vreo eroare, nu e vreo bucățică degradată a pânzei, e un muc în toată regula.

Am rămas paf, am râs bine de tot (peste veacuri, artistul poate fi mulțumit), iar după aceea am făcut un mic experiment.

Deoarece tabloul era pe un coridor mai lung, mi-am făcut de lucru examinând lucrările din preajmă, dar și luând aminte la reacțiile celor care au venit.

Figuri plictisite sau dezinteresate sau placide se activau instantaneu la vederea imaginii, mai precis a mucului, îndrăznesc să spun.

Urma scoaterea grăbită a telefonului și se continua cu hohote de râs.

Da, arta, de orice fel ar fi, are un rol unificator.