Era o vreme când literatura și teatrul erau considerate inamice de moarte.

Între timp, s-au reconciliat, mai ales când a apărut un rival comun, jocurile video.

Disputa nu s-a finalizat, dar există o creație din acest din urmă domeniu care are darul de a readuce armonia între aceste trei tărâmuri ale ficțiunii – What Remains of Edith Finch.

Numita protagonistă revine la casa de odinioară a familiei ei și încearcă să lămurească și să se reconcilieze cu destinele tragice ale mai multor generații de înaintași.

Astfel, în narațiunea cadru care se petrece prin străbarea conacului pustiu și cu o structură ușor suprarealistă, ești prins în diverse povestiri crude și insolite (recunoașteți referința literară, da?), de o originalitate și varietate stilistică uimitoare.

Ca mecanism stric ludic, nu ai multe de făcut, te deplasezi ca într-un joc FPS și interacționezi cu mouse-ul în locurile indicate pe ecran. Uneori, ai de înțeles singur ce anume e de făcut, dar nu e dificil.

What Remains of Edith Finch a fost acuzat că n-ar fi decât ceea ce în engleză s-ar numi ”a walking simulator”.

Nimic mai fals.

Angajamentul tău afectiv, cognitiv și intelectual este deplin, când ești acolo, ești cu totul prins într-o capodoperă tripartită.

E ca și cum ai citi un roman de Lovecraft sau de Garcia Marquez sau de Poe, viziona un film de Hitchcock sau Bergman sau Lynch și juca Sanitarium sau Syberia sau Planescape: Torment.

Toate, într-o osmoză perfectă.

What Remains of Edith Finch nu e lung.

Dar are efecte sufletești prelungi.

Cred că mă vor ține o viață întreagă.

Viața asta, care e atât de fragilă și atât de prețioasă.