Episodul de astazi este despre un favorit – al publicului, al criticilor si al meu.
Cand am auzit pentru prima data de experimentul lui Richard Linklater de a prezenta viata unui baiat, incepand de la 5 ani si ajungand pana la 18, in secvente filmate de-a lungul anilor, astfel incat sa dea impresia de timp real, am strambat din nas.
Dar prea multe pareri bune l-au insotit, asa ca l-am vazut si eu. Urmarea? I-am devenit un sustinator mai infocat decat a fost Partidul Facebook pentru Iohannis.
Gaselnita cu filmatul esalonat pe mai multi ani, gratie careia il urmarim pe Ellar Coltrane alias Mason transformandu-se dintr-un pustan un pic incruntat, dar simpatic, intr-un adolescent un pic introvertit, dar la fel de simpatic, este doar firul care uneste o salba uimitoare de momente induiosatoare, tensionate, amuzante, inteligente, toate realizate cu finete si cu un simt al realului cinematografic desavarsit.
Boyhood n-are actiune, are mai mult decat atat – are viata.
Un alt aspect care m-a coplesit este grandoarea acestui film. Cand spun grandoare, spun anvergura, spun capacitatea de acoperi timp si spatiu, iar Boyhood a reusit sa imi transmita asta in mod subtil, fara a uza de sfortari ca ale lui Peter Jackson si diluata sa trilogie The Hobbit.
Dintre interpreti, Patricia Arquette si Ethan Hawke au fost nominalizati pentru roluri secundare, poate pentru a sublinia astfel rolul parintilor in evolutia unui individ, insa n-am putut sa nu remarc cum toti cei care au avut vreo replica de rostit s-au inscris cu brio in naturaletea care caracterizeaza aceasta creatie cinematografica in intregul ei.
Revenind la cei doi parinti, de mentionat profunzimea personajului Patriciei Arquette, care se lupta sa reconcilieze impulsurile si temerile de mama singura cu aspiratiile sentimentale si profesionale de femeie a acestui secol. Ethan Hawke, pe de alta parte, este sursa de amuzament pur pe intreaga durata a filmului prin aerul sau superficial, dar inimos si prin volubilitatea irezistibila.
Dar sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa nu il omitem pe protagonist, pe Mason. Poate ca Ellar Coltrane va ajunge un actor mare, poate ca nu, insa un lucru e cert: istoria filmului ii va retine numele, pentru ca ii va fi asociat cu un moment deosebit in evolutia ei.
Si acum, va rog toate lumea sa repete cu glas tare dupa mine: Oscar! Oscar! Oscar!
Previously on The House of Oscars:
Ep. 1 – The Grand Budapest Hotel
Ep. 2 – Gone Girl
Ep. 3 – The Theory of Everything