Bong Joon-Ho a făcut istorie la Oscaruri.
Nu doar că Parasite a fost prima peliculă în care nu apare pic de engleză care să câștige premiul suprem, dar cineastul coreean a reușit rara performanță de a-și adjudeca tripla coroană film-regie-scenariu și de a intra într-un club foarte select și restrâns. (Billy Wilder, frații Coen, Alejandro Inarritu, Peter Jackson, James L. Brooks, Francis Ford Coppola sunt pe-acolo).
Dar această ploaie de Oscaruri era anunțată de filmografia sa anterioară strălucită, din care Okja este cel mai apropiat și elocvent exemplu.
În primul rând, și aici avem o critică socială bine conturată, dar deloc obtuză.
O companie vrea să elimine foametea din lume și inginerește genetic niște animale cărnoase, ca niște porci hopopotămoși.
Pentru publicitate, ca să abată atenția de la controversa creării lor, zece exemplare sunt date unor fermieri din toată lume, pentru a fi crescute în mod eco și a participa ulterior la un concurs de frumusețe.
Cea mai arătoasă dintre creaturi ajunge să fie femela eponimă, crescută cu dragoste de o adolescentă din mediul rural coreean și de bunicul ei.
Când Okja este răpită, fata pornește pe urmele ei în America, ajutată și de membrii unei grupări de militanți vegani relativ bine intenționați și oarecum competenți. Partea lor de poveste este cel mai bun indicator că realizatorii filmului au un mesaj, dar nu sunt habotnici. Apucați și bătuți în cap sunt de toate părțile.
Deși producția vizează în primul rând satira, nu sacrifică latura narativă incitantă, iar asta e marca rarei combinații de meșteșug și inteligență a lui Bong Joon Ho, ajutat pe partea de scenariu de simpaticul Jon Ronson, autor al unor investigații jurnalistice inedite, precum The Men Who Stare at Goats sau The Psychopath Test.
Cosmopolitismul din Okja este impecabil și fluid, așa că îți vine natural să asculți coreeană într-un moment, iar în celălalt, engleză.
Interpretările, cu excepția reținerii deliberate tinerei Ahh Seo-hyun, sunt desăvârșit integrate îngroșării care însoțește diatriba.
Tilda Swinton e o actriță care a crescut în ochii mei de-a lungul deceniilor. De la o figură maxim exotică am ajuns să o consider una dintre cele mai înzestrate interprete din prezent, iar dublul rol pe care îl are aici, de CEO-istă cu înclinații wellnessiene vs. CEO-istă de o avariție pursânge, e încă un argument.
Paul Dano are exact figura și manierismele unui vegano-terorist, chiar dacă se străduiește să pară mai blând decât în alte ipostaze similare, însă Jake Gyllenhaal apasă pe pedala exagerării până în podea.
Unii i-au criticat stridența, însă, grație atât talentului său, cât și al regizorului Bong Joon-ho, nu face notă discordantă cu restul filmului, ci e doar o emanație ultra-deșucheată a lumii defecte pe care o ia în răspăr.
Unele vocile au preamărit Okja ca pe un manifest pentru protecția animalelor și instaurarea vegetarianismului mondial.
Asta arată că nu au înțeles cele mai de preț idei ale acestei creații cinematografice:
Solidaritatea.
Moderația.
Sinceritatea.
Libertatea.
Dacă le ai în suflet, poți să mănânci un pic de cărniță, fără să fii odios.
Daca n-as fi vazut District 9 inainte de a citi Razboi cu salamandrele, poate nu m-as fi gandit sa incadrez cartea lui Karel Capek in categoria SF-ului. Vazand insa ca acest gen si-a depasit barierele impuse de propria denumire si a mers si spre satira sociala, n-am ezitat si i-am lipit romanului eticheta de Science-Fiction.