Te uiți la James Dean și te gândești: Oare câte filme mari ar mai fi făcut?
Te uiți la Heath Ledger și te gândești: Oare câte filme mari ar mai fi făcut?
Tot așa, văzând un anime realizat de Satoshi Kon, te gândești: Oare câte filme mari ar mai fi făcut?
Stins la 46 de ani, cineastul nipon a lăsat o operă redusă numeric, dar de o calitate excepțională.
Perfect Blue (în original, Pafekuto buru) este prima sa creație ca regizor și, spun mulți, cea mai bună.
Eu, unul, încă nu am luat decizia de a-i acorda întâietatea față de Millenium Actress, dar recunosc că aici și-a trasat cele două direcții estetice principale: elogiul adus artei cinematografice și fictivului, în general (vezi producția amintită mai sus), și estomparea graniței dintre iluzii și realitate (vezi Paprika).
Ca și în filmele ulterioare, povestea o oare în prim-plan pe o protagonistă, o cântăreață de pop adolescentin care face trecerea către actorie, prin rolul dintr-un serial polițist, pentru care cam are de ocolit pudibonderia, fiind nevoită a interpreta victima unui viol sau sesiuni foto fără perdea sau alte desuuri.
Aceste concesii atrag mânia unui individ cam diform, care o pândește obsesiv, iar, în paralel, pe Internetul de-abia apărut, un site dedicat ei îi continuă imaginea de școlăriță imaculată.
Când încep să aibă loc și niște crime brutale, eroina noastră începe la rându-i să se îndoiască de propria sănătate mintală.
Aici e terenul de joacă preferat al lui Satoshi Kon, care s-a folosit de libertatea oferită de un film de animație pentru a reda această dezagregare în moduri inedit de deranjante.
Ca idee și structură narativă, am simțit influența legendarului Psycho al lui Hitchcock, iar un amănunt interesant este că, la rându-i, Darren Aronofsky mărturisea că Perfect Blue i-a servit drept inspirație pentru atmosfera și anumite scene din The Black Swan.
O perpetuare de înaltă ținută a meșteșugului suspansului și inducerii tensiunii în spectatori.
Deși realizat acum aproape trei decenii, Perfect Blue e o actualitate frapantă, căci ne arată cât de nocivă este investiția aceea ferventă într-o imagine virtuală, ce preț mare plătim pentru faimă, dar și cât de periculos este să ne concentrăm atenția asupra vieților digitale ale celorlalți.
Aviz celor care nu mai merg în concediu decât pentru niște selfie-uri instagramabile, dar și celor care stau cu nasul în postările influencerilor.
