James Dean a plecat prea devreme dintre noi și nu putem să nu ne întrebăm câte filme mari ar mai fi făcut.

Heath Ledger a plecat prea devreme dintre noi și nu putem să nu ne întrebăm câte filme mari ar mai fi făcut.

Satoshi Kon a plecat prea devreme dintre noi și nu putem să nu ne întrebăm câte filme mari ar mai fi făcut.

Probabil că acest din urmă nume nu e atât de cunoscut precum celelalte, însă cineastul nipon merită redescoperit, pentru că, deși a realizat doar trei pelicule de animație, acestea sunt, fără excepție, remarcabile.

Prima a fost Pafekuto buru (Perfect Blue), iar cea de-a treia, poate și cea mai cunoscută, Papurika (Paprika).

Cronologic, între acestea se găsește Sennen joyu (Millenium Actress), poate cel mai accesibil și mai emoționant dintre filmele sale.

Un reporter și un cameraman merg la o fostă mare actriță, demult retrasă, atât din activitate, cât și din lumea dezlănțuită.

La demolarea studiourilor unde cunoscuse gloria este găsită o cheie care îi fusese talisman, pe care reporterul i-o redă, declanșând astfel o anamneză similară celei din Citizen Kane, care se suprapune pe o frescă a istoriei Japoniei, începând din perioada militaristă imperială și sfârșind în cea occidentalizată postbelică.

Orson Welles a revoluționat arta narativității, fără doar și poate, însă și el a fost limitat de caracterul material, palpabil al mediului său de lucru

Satoshi Kon are libertatea oferită de animație, așa că filmul său e o superbă și desăvârșită osmoză de stiluri și planuri narative, care evoluează fluid, ba mai și oferă posibilitatea unui fir emoțional secundar, cel al reporterului cu pricina, care a crescut și a visat la a fi parte din universul fictiv pe care l-a construit actrița pe parcursul carierei.

Depun mărturie că eu însumi m-am visat în Ivanhoe sau în Star Wars sau în James Bond.

Pentru un spectator cu o bună cunoaștere a cinematografiei nipone, Sennen Joyu oferă subtile trimiteri la estetica unor legendari înaintași: costumele și dinamica lui Akira Kurosawa, incursiunea în supranatural a lui Kenji Mizoguchi sau poziționarea geometrică și sugestivă a personajelor lui Yasujiro Ozu.

Lumea filmelor e un creuzet în care se amestecă valorile trecutului și talentul prezentului.

Iar mesajul de la finalul acestei pelicule de animație e înțelept și universal aplicabil.

Idealurile sunt pentru a fi urmărite, nu neapărat ajunse.