Cei de la Pixar și-au făcut viața grea și ușoară, deopotrivă.
Ușoară, pentru că orice film nou plăsmuit are garanția calității predecesoarelor.
Grea, pentru că orice film nou plăsmuit e judecat sub greutatea calității predecesoarelor.
Care sunt multe, iar numărul lor sporește de la an la an.
De aceea nu m-am mirat că Elemental, care e excelent de la un cap la altul, nu avut parte decât de aprecieri călduțe, în cel mai bun caz.
Asta, în condițiile în care rețeta magică a celor la Pixar (amuzament pentru cei mici, delicii deștepte pentru cei mari) e utilizată încă o dată cu succes, fără a fi vreo pastișă ordinară, menită exclusiv a mulge bani de la public, cum sunt cele mai recente trei filme Star Wars.
Povestea din Elemental se desfășoară într-un oraș în care materiile primordiale (apă, foc, pământ, aer) trăiesc separat și nu interacționează decât în limitele minimului necesar. O segregare firească, aparent benignă, dar segregare fără doar și poate.
Aceasta este ideea centrală din care regizorul Peter Shon și echipa sa trimit diverse aluzii la discriminarea din realitate, care nu este tot timpul un apartheid brutal. Câteodată e subtilă, e ascunsă în micile gesturi și practici ale vieții de zi cu zi.
De aici rezultă forța relației neverosimile chiar și fizic dintre o tânără focoasă și un tânăr apos.
Dar idila lor nu este doar manifest pentru amor omnia vincit. Mai ales în personajul ei, scenariștii încărca și ambivalența imigrantului de a doua generație, care are de balansat cultura de origine cu deschiderea celei de adopție.
Dar să nu cădem în păcatul seriozității.
Până la urmă, vorbim de o producție Pixar și nu toată lumea are chef de melodrame și de corectitudine politică, oricât de frumos ar fi ambalate.
Nu-i problemă, Elemental este încântător din toate punctele de vedere senzoriale, ba are și niște bonusuri splendide pentru cine știe suficient de bine engleză.
Realizatorii exploatează la maxim posibilitățile creative oferite de natura personajelor și a universului și elaborează niște scene și niște gaguri la care te topești de drag și te aburești de plăcere. Iar jocurile de cuvinte de pe tot cuprinsul filmului sunt atât de istețe, că e o încântare în sine să le colecționezi mental.
Vă dau două exemple micuțe.
El (aposul) îi dă întâlnire ei (focoasa) la el în cartier și o duce la un spectacol intitulat Tide and Prejudice.
Ea (focoasa) îi spune lui (aposul) un proverb Firish, limba din țara ei de origine.
Spunea cineva, undeva despre Elemental că este semn că Pixar nu mai poate face filme mari.
O fi, dar pentru mine e și un semn că Pixar nu poate face decât filme bune.
Așa că, Pixar dragilor, dați-i înainte!
Doua precizari: nu o sa ma aplec decat asupra unei subspecii a acestui gen de film, mai precis, asupra thriller-ului de haituiala; asa cum o arata si titlul, nu o sa urmaresc istoria acestui tip de thriller de la originile cinematografiei si pana astazi, pentru ca nu m-am hotarat inca sa imi dau vreun doctorat la Spiru Haret.