Stambulul face casă bună cu spionajul

This city was created by Allah primarily for the convenience of spies. Nobody ever found anybody in Istanbul.

O replică dintr-un film de mai jos, care rezumă minunat senzația pe care o ai odată ajuns în Istanbul.

Aglomerat, agitat, întortocheat, plesnind de istorie, punte între Est și Vest, acest oraș milenar pare făcut pentru a fi cadru cinematografic pentru spionaj și intrigi.

Nu e de mirare că, printre altele, în lista de mai jos, veți găsi trei ipostaze diferite ale unui anume agent pe care îl știe un mapamond întreg.

***

Tinker Tailor Soldier Spy – o poveste încurcată, dar nu lipsită de interes, avându-l în centru pe Gary Oldman, despre trădare și trădători în sânul serviciilor secrete britanice. La un moment dat, acțiunea se mută în zona Bosforului și îl are temporar în prim-plan pe un Tom Hardy cu o coafură discutabilă.

***

Skyfall – după uluitoare secvență a urmăririi din debutul lui Casino Royale, poate cea mai tare din analele cinematografiei, fiecare film James Bond cu Daniel Craig a avut sarcina să o recreeze în fel și chip și nici aceasta nu dezamăgește, utilizând motociclete și derulându-se prin și deasupra Marelui Bazar, acest labirint fascinant al negustoriei, un organism viu care palpită de viață și ciorovăieli și târguieli.

***

Argo – de acord, acțiunea se derulează în triunghiul Teheran – Hollywood – CIA, dar există o scenă care loc în Istanbul, mai precis în Hagia Sophia, și este preferata mea, ceea ce nu e puțin lucru, pentru un film care abundă în momente memorabile. După câteva cadre fugitive, excelent montate, care ne transportă acolo, îl găsim pe Ben Affleck privind domul cel măreț de la galeria superioară a edificiului, unde este abordat de un confrate, care îi vinde niște ponturi despre cum să o scoată la capăt în Iran. Îi vedem apoi plimbându-se în marea sală de jos, iar unghiurile, scenariul și interpretarea sunt o bijuterie de Oscar.

***

The World Is Not Enough – vă avertizez că voi face referire la chestiuni dinspre deznodământ, așa că săriți cu privirea acest paragraf, dacă n-ați apucat să vedeți filmul. După ce Sophie Marceau își da arama pe fața-i superbă, înfruntarea decisivă cu un Pierce Brosnan cătrănit are loc într-una dintre construcțiile învăluite de legendă de pe Bosfor, Turnul Fecioarei (zis și Turnul lui Leandru). Tot prin apele învolburate ale strâmtorii are loc și zbaterea submarină care îl opune pe Bond lui Robert Carlyle cel insensibil la durere.

***

5 Fingers – delicioasă poveste de spionaj, inspirată vag din evenimente reale, în care majordomul ambasadorului britanic din Ankara vinde nemților secrete în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Replici care de care mai savuroase (printre care și cea care deschide prezentul articol), un James Mason seducător, chiar și când e detestabil, și câteva imagini neprețuite cu un Istanbul de odinioară, de dinainte de a deveni orașul modern și atât de râvnit de turiști.

***

From Russia with Love – depășit în multe privințe (atitudinea față de femei, de pildă), acest al doilea film James Bond al lui Sean Connery rămâne unul remarcabil, iar faptul că are o parte consistentă realizată în Istanbul trebuie să fi contribuit la aprecierea de care încă se bucură. Avem ocazia să-l urmărim pe 007 prin Hagia Sophia, prin Cisterna Basilica, pe Bosfor sau în gara Sirkeci, în încercările sale de a le juca feste rușilor, neștiind că pe urmele sale este amenințătorul Robert Shaw.

7 care i-au dat de furcă lui 007

Tot gândindu-mă la potențialul irosit a lui Rami Malek ca personaj negativ în No Time to Die, mi-a dat prin cap să trec în revistă, în ordine crescătoare a pitorescului, pe 7 dintre răii care i-au dat cel mai mult și mai palpitant de furcă lui 007.

Se impun niște precizări, totuși.

Primo, deoarece nu am văzut chiar toate filmele din universul James Bond, această listă este extrasă din materialul pe care l-am avut la dispoziție. Dacă, între timp, mai bifez încă una dintre pelicule și consider că e cazul, o să revin cu adăugiri sau revizuiri ale acestui top.

Secundo, justificările de la multe dintre personaje includ dezvăluiri referitoare ale tramei narative și chiar momente-cheie ale acesteia. Dacă remarcați vreun titlu care nu vă e cunoscut, feriți privirea de urgență și reveniți după ce îl veți fi vizionat.

Nu în ultimul rând, pentru mine nu există distincția dintre maleficul principal și mâna sa dreapta, pentru că, uneori, acest din urmă personaj e simțitor mai vizibil, fie prin modul cum este compus, fie prin simpla prezență scenică a interpretului.

Acestea fiind spuse, să vedem cine a încercat marea cu sarea de plutoniu și aproape i-a venit de hac lui Bond. James Bond:

Mr. White – Personaj secundar, dacă nu chiar episodic, jucat de Jesper Christensen, care apare în trei dintre filmele erei Daniel Craig. Momentul care l-a evidențiat este în altminteri dezamăgitorul Quantum of Solace. Membrii numitei organizații mafiote au un fel de conferință telefonică prin hands-free-uri în timpul unei spectacol de operă în aer liber (ceva nu foarte logic, din varii motive, dar să trecem peste asta). După ce Bond le strică întrunirea, respectivii, în frunte cu boss-ul Mathieu Amalric, se zburătăcesc care încotro, mai puțin Mr. White, care rămâne la locul lui, își scoate calm dispozitivul din ureche și îi spune soției: I guess Tosca isn’t for everyone. Excelent.

Xenia Onatopp – În primul rând vă invit să analizați puțin numele acestei femme fatale interpretate de Famke Janssen în Goldeneye. După ce aflăm că este un asasin care își suprimă victimele (bărbați, cum altfel) zdrobindu-i între coapse, găselnița lingvistică e și mai savuroasă. Inutil de spus că scena în care se înfruntă cu James Bond al lui Pierce Brosnan este memorabilă.

Scaramanga – Numele, actorul, duelul. Ce-i drept, Christopher Lee a fost mai impunător la senectute, dar chiar și aici, în floarea vârstei, salvează The Man with the Golden Gun, candidat serios la titlul de cel mai slab film Bond, de ridicolul suprem. Ținuta-i stilată și amenințătoare, care îl trece în plan secund pe însuși protagonistul Roger Moore, pare și mai pregnantă după ce asculți versurile melodiei omonine, cântate de Lulu.

Le Chiffre – Așa cum Daniel Craig este un James Bond mai vulnerabil, și personajele negative pe care le are de înfruntat au slăbiciunile lor. Acesta din Casino Royale este departe de aerul demiurgic al răilor pe care un Sean Connery i-a avut de înfruntat, dar asta îl face cu atât mai interesant. De la încrederea vecină cu aroganța de la început, Madds Mikkelsen, cu chipu-i de un estetic aparte, ajunge în pragul disperării, iar încleștarea de voință dintre cei doi, abstractă la masa de poker, devine ulterior dureros de fizică.

Golfinger – Personajul jucat de Gert Fröbe n-are nimic spectaculos în înfățișare. Dimpotrivă. Însă planul pe care îl pune la cale este al doilea ca deșteptăciune din tot acest clasament (pentru primul, așteptați până la lider), este înconjurat de figuri legendare, precum Oddjob al lui Harold Sakata, cu pălăria lui ucigașă, sau Pussy Galore (Honor Blackman), al cărei nume este de un comic de neconceput în corectitudinea politică a prezentului. Dacă toate astea nu v-ajung, să mai spunem că este cel care, folosindu-se de un laser, încearcă să-l văduvească pe Sean Connery de cea mai importantă armă a sa, prilej cu care are loc și acest schimb de replici: Do you expect me to talk? No, Mr. Bond, I expect you to die.

Elektra King – ați ajuns în cel mai nevralgic punct al acestui articol, dacă nu ați văzut The World Is Not Enough, derulați rapid mai departe, căci vă voi divulga cel mai seamă aspect al filmului. Pe tot parcursul lui, Sophie Marceau pare o femeie fragilă, numai bună de sedus și de protejat de către un Pierce Brosnan la apogeul virilității și priceperii cascadoricești. Numai că agentul nostru, și nu numai el, este plămadă moale în mâinile unei dame ucigător de abile în a-i manipula pe alții și cu un plan atât sanguinar, cât și pragmatic, care aproape îi reușește. Frumoasă așa cum numai franțuzoaicele știu a fi, cu un accent irezistibil și cu un nume cu rezonanță de tragedie antică, Elektra King e stăpâna acțiunii și prefațează belelele pe care următorul Bond le va avea cu femeile.

Elliot Carver – un mogul de presă vrea să iște un conflict între China și Occident, ca să aibă exclusivitate în a-l reda mediatic. Nu e 2021, ci 1997, iar planul îi aparține lui Elliot Carver, în care contemporanii l-au văzut cu atotputernicul Rupert Murdoch, iar eu pe William Randolph Hearst (vezi episodul biografic cu războiul dintre SUA și Spania). Cu vervă, nu, cu stridență chiar, Jonathan Pryce se delectează cu tot ce face și, mai ales, cu tot ce spune în Tomorrow Never Dies, inclusiv în duelurile verbale cu Pierce Brosnan. Iar dacă nu mă credeți, iată-l mai jos făcându-și intrarea în expozițiunea filmului:

– Mr. Wallace, call the President. Tell him if he doesn’t sign the bill lowering the cable rates, we will release the video of him with the cheerleader in the Chicago motel room.

– Inspired, sir.

– And, after he signs the bill, release the tape anyway.

Acum îl așteptăm pe noul 007, dar și pe cel sau cea care îi vor face zile fripte.

Făt-Frumos e lipsit de sens în absența unui zmeu pe măsură.