La La Gang

By Iulian in Filme 0 Comment

Mi se intampla cateodata sa ma pun contra curentului. Nu e chestiune de teribilism, ci de pura preferinta.

Ati putea spune ca, intr-o societate fara restrictii, ca a noastra, nu e asa mare scofala si nu ati gresi prea mult, insa pentru mine, care analizez si corelez ce spune gura lumii, pentru a-mi alege experiente cinematografice reusite, este un efort sa ma opun frontului comun al fanilor pasionali si al criticilor extaziati.

Si, totusi, am s-o fac fara sa ezit si o sa spun ca adulatul Baby Driver se apropie asimptotice de o mare porcarie.

E plina industria hollywoodiana de filme de succes refacute pentru a stoarce bani cu nerusinare, mai ales de la generatiile prea tinere sa isi aminteasca originalele, iar pelicula regizata de Edgar Wright se inscrie in aceeasi meteahna, insa intr-un mod care se vrea mai smecher.

Se iau si se amesteca locuri comune din anii ’90 si ’00, adica masini feroce si urmariri aiuritoare, talhari charismatici, sefi criminali atotputernici, violenta gratuita impotriva personajelor episodice, jafuri de banca neverosimile si un personaj principal care participa la faradelegi impotriva vointei lui, baiat bun, care traieste cu si prin muzica (Blues Brothers?!), cronometrand-si operatiunile in functie de melodii (numele Hudson Hawk va spune ceva?).

Toate acestea sunt amestecate cu nerv hiperactiv, menit, probabil (spun „probabil”, pentru ca la mine nu a mers figura, dar se pare ca altfel a functionat de minune), sa acopere ineptia scenariului, care nu are nici macar superficialitatea simpatica dintr-un Gone in Sixty Seconds, bunaoara.

Cu o exceptie, nici distributia, in frunte cu pustanul in ascensiune Ansel Elgort, si din care mai fac parte altminteri captivantul Jon Hamm si senzationalul Kevin Spacey, nu mi-a cauzat vreo placere mai de doamne-ajuta.

Singurul care mi-a saltat putin psihicul din senzatia acuta ca pierd timpul a fost Jamie Foxx in rolul unui dezaxat; deloc subtil sau original, insa in mare verva a retoricii si manifestarilor psihotice, mi-a provocat acea fascinatie asociata cu disconfortul, pe care o resimt intotdeauna fata de o interpretare reusita a unui astfel de personaj.

Nu stiu daca vocea mea carcotasa se va face auzita in oceanul de entuziasm in care inoata Baby Driver, dar eu mi-am facut datoria si-am incalecat pe-o sa si v-am spus dezamagirea-asa.

 

 

Sezon de Oscar 2017 – Hell or High Water

By Iulian in Filme 0 Comment

S-au anuntat nominalizarile la Oscar, asa ca lansez si eu seria de articole dedicate principalelor pelicule angrenate in aceasta cursa. Avanpremiera a avut loc mai demult, cand va povesteam despre Arrival.

***

Sezonul incepe, oficial, cu Hell or High Water, o creatie care, ca si favoritul La La Land, demonstreaza ca un gen aproape cazut prada uitarii se poate intoarce in atentia publicului cu o energie renascuta.

Ce se intampla si se vede in filmul regizat de David MacKenzie intruneste toate categoriile unui western: cowboy care jefuiesc banci, serifi care ii haituiesc, blugi prafuiti, palarii cu boruri largi, pistoale si puscoace, muzica de la mama ei din patria crescatorilor de vite pintenati si tinuturi parcurse in goana, nu a cailor, ci a cailor putere.

Cu toate acestea, Hell or High Water nu face reverente apasate catre clasicele genului si are un aer proaspat, dinamic si actual. Latronicia celor doi frati, intepretati cu amenintator aplomb de Ben Foster si corecta retinere de Chris Pine, este si o critica la adresa sistemului financiar, care a degradat mediul si a saracit patura sociala traditionala a Americii si a impins-o catre faradelege.

De partea cealalta, cuplul de politisti care le iau urma celor doi rascumpara toata corectitudinea politica pe care cinematografia hollywoodiana ne obliga sa o ingurgitam de ani buni. Personajul lui Gil Birmingham, jumatate mexican, jumatate indian si catolic practicant pe deasupra este tinta unor glume atat de bune din partea partenerului, incat ar starni un haz nebun, chiar si daca i-ar reveni unui actor mediocru. Insa marea reusita a filmului este ca i le ofera lui Jeff Bridges, care le molfaie pe sub mustata cu un accent rural care numai lui ii poate iesi atat de bine. Nu-i vorba, nici victima sa nu se lasa mai prejos in cateva situatii:

Are you interested in hearing about these robberies or are you just gonna sit there and let the Alzheimer’s run its course?

Montaj alert, testosteron si umor la greu. Cam asta e Hell and High Water, un film cu si despre barbati, pe care il vor iubi si femeile.

Arrival