Veteranii la lucru

Bridge_of_Spies1Cand niste veterani ai cinematografiei se aduna si fac ce stiu mai bine, poate ca nu le iese o capodopera, dar nici nu prea au cum sa dea gres.

Bridge of Spies a prilejuit o astfel de colaborare fructuoasa si care ramane atractiva in toate momentele sale, chiar si in cele mai sablonarde sau un pic prea apasate.

Steven Spielberg este regizorul si face ce stie el mai bine: sa creeze spatii fara cusur, migalos construite, dinamic exploatate si impresionante la privit. Prabusirea avionului, navala agentilor FBI sau Berlinul in curs de scindare sunt mostre al mestesugului desavarsit al acestui cineast.

Fratii Ethan si Joel Coen (carora li se adauga Matt Charman) sunt scenaristii si fac ce stiu ei mai bine: sa plasmuiasa dialoguri destepte, ironice si amuzante. Si ei au partea lor de merit in faptul ca, desi Bridge of Spies are aproape doua si jumatate, din care doua numai de vorbit, plictiseala e tinuta la distanta de parca ar da peste un gard de sarma ghimpata.

Tom Hanks este protagonistul si face ce stie mai bine: e omul normal pus in situatii deosebite, pe care le rezolva prin inteligenta, abnegatie si integritate. Bestiala mea mama are o descriere foarte buna pentru acest extraordinar actor: are o fata de tractorist, dar e suficient sa deschida gura, ca il si indragesti.

Bridge_of_Spies2

Restul distributiei e ales cu mare inspiratie. In rolul spionului sovietic, Jack Rylance captiveaza printr-o excelenta placiditate filosofica, iar neamtul Sebastian Koch (Das Leben der Anderen, Zwarboek, Der Tunnel) si rusul Mikhail Gorevoy isi valorifica impecabil accentele si dictiile, dand savoare internationala acestei film.

Dincolo de povestea schimbului de agenti din timpul Razboiului Rece, Bridge of Spies are un aer patriotic nostalgic: americanii de acum, care se stiu cam cu musca pe caciula, isi aduc aminte ca era o vreme cand erau farul moralitatii si al libertatii in lume.

Bridge_of_Spies3

 

Din vremuri fara CGI

Razboiul Rece a fost o perioada incordata pentru intreaga omenire, dar pentru realizatorii de filme, indeosebi cei axati pe thriller-e, a fost mana cereasca.

N-am nici cea mai vaga intentie sa enumar cate filme de spionaj s-au facut in perioada aceea, dar, vazand The Spy Who Came in from the Cold, mi-am dat inca o data seama ca peliculele contemporane care mizeaza pe inteligenta scenariului nu le depasesc pe cele de acum 40-50 de ani decat prin faptul ca sunt mai agitate din punct de vedere al montajului.

The Spy Who Came in from the Cold s-ar incadra perfect in ideea enuntata de Eliade in volumul eseistic Oceanografie, cum ca un popor serios citeste romane politiste, iar unul neserios romane siropoase. La finalul povestii care il are ca protagonist pe Richard Burton am avut o impresie familiara, dar oricand binevenita, ca am asistat la un spectacol care mi-a activat cativa senzori ai intelectului si i-a pastrat palpaind pana la final, satisfacand in acelasi timp nevoi de ordin estetic, prin interpretari reusite, imagini mestesugit construite si un scenariu elegant.

Inceputul filmului il gaseste pe Burton in avanpostul inclestarii Est-Vest, in Berlin, in ipostaza de agent al Occidentului care asista cu neputinta cum toti informatorii de peste zid ii sunt anihilati prin actiunile unui spion advers, iar seful direct ii propune un plan iesit din comun pentru anihilarea celui care le face atatea probleme.

Nu stim care e raspunsul lui Burton, dar, in scenele imediat urmatoare, il regasim in situatia unui fost cadru militar, lasat la vatra, cazut in patima alcoolului si mustind de ranchiuna (sunt sigur ca, in contextul actualelor scandaluri cu pensiile, l-am vedea la televizor). Aceasta brusca trecere isi are rostul ei, iar actiunea are meritul ca este in asa fel croita, incat ii ofera privitorului satisfactia deductiilor, fara a-l lipsi insa de placerea surprizelor.

Scenariul si interpretarile isi fac servici reciproce. Replicile inteligente ofera suficienta materie prima actorilor, care o intrebuinteaza la maxim si scot personaje memorabile. Richard Burton e turbulent si arogant, asa cum il stim si din alte creatii ale sale, dar are un licar in ochi, nelinistitor pentru partenerii sai de ecran, fascinant pentru noi care (credem ca) stim mai multe. Oskar Werner, in rolul unui spion est-german care intra in complicata urzeala initiata de Burton, se remarca prin nerabdarea evidenta si, surprinzator, buna credinta, pe care o imprima personajului sau.

Pe langa divertismentul intelectual, The Spy Who Came in from the Cold puncteaza si la capitolul realism al substratului: in inclestari geopolitice, oamenii devin entitati dispensabile.