Ca și mulți dintre voi, am privit cu un amestec de oroare, îngrijorare și amuzament cum valuri de persoane deghizate care de care mai fistichiu au luat cu asalt clădirea Capitoliului din Washington.

Instigatorul este, neîndoios, Donald Trump, care este fidel unui singur principiu – totul pentru sine.

Dar faptul că apelurile-i ridicole au avut atât ecou izvorăște din probleme mai adânci în interiorul Statelor Unite ale Americii și dintr-o situație globală care nu mai este favorabilă acestui hegemon mai blând.

Toate acestea se pot desluși în efigie și din American Factory, un documentar, realizat de Steven Bognar și Julia Reichert, care a luat Oscarul și care ar merita propus și pentru Nobelul pentru Pace.

Nu e afirmație gratuită, ci justificată de cea mai mare dintre multele calități ale acestei producții, echidistanța cu care prezintă puncte de vedere și mentalități diferite.

Într-un orășel american de pe așa-zisa Rust Belt, o fabrică de parbrize, lăsată de izbeliște după criza din 2008, este preluată de o întreprindere-mamut chineză și toate par a fi roz bombon.

După entuziasmul inițial apar, însă, ciocniri între atitudinea lucrătorilor americani și cea a conducerii, dar și a angajaților chinezi relocați la fața locului.

Nu o să intru în detalii în evoluția acestor interacțiuni, însă o să vă redau concluziile pe care le-am extras:

Americanii au bine înrădăcinate individualismul și exercitarea dreptului la opinie și protest, dar au cam pierdut gustul performanței și, mai presus de toate, nu mai au bani.

Chinezii au bani grămadă, au putere de muncă, dar sunt încă robii unei culturi a obedienței și fațadelor și, mai presus de toate, manifestă un capitalism mai sălbatic decât omologii care l-au inventat și dus la rang de artă.

E tentant să vezi în American Factory expresia unui maniheism sortit unui conflict acerb, însă există discrete, dar înduioșătoare tușe de cooperare și înțelegere, iar deschiderea părții chineze, chiar și în privințe care nu îi sunt favorabile, este surprinzătoare și încurajatoare.

La fel de ferm merită respinsă și iluzia că totul va fi bine, iar mielul și lupul se vor înfrăți, întru armonia universală.

Finalul e aproape cinematografic, prin modul cum dezvăluie fugitiv următoarea dramă a omenirii, aceea pe care americanii și chinezii și românii și multe alte nații o vor avea de înfruntat fără excepție.

Mai degrabă de acolo vine circul funest care a avut loc în America ieri.

Și ar fi tâmpenie că credem că la doar la ei se poate întâmpla așa ceva.