În așteptarea unui Dune, hai să vorbim despre celălalt

Știindu-mă pasionat de cărți și de filme și cunoscând că evenimentul cinematografic al anului va fi lansarea noii ecranizări a romanului emblematic Dune, prietenii de la librăria online Libris mi l-au trimis pe neașteptate, fapt pentru care le sunt multiplu recunoscător.

În primul rând, pentru că a primi o carte este un deliciu căruia nu îi rezist.

Apoi, a zgândărit în cel mai plăcut mod așteptarea până în octombrie, când producția regizată de Denis Villeneuve ni se va dezvălui pe marele ecran.

Însă, cu ocazia acestui cadou minunat, mi-am adus aminte că mai există o transpunere filmică a universului planetei Arrakis, aceea mult hulită a lui David Lynch.

Și pe nedrept, aș zice, pentru că, deși pare pe undeva a comprima și demitiza universul imaginat de Herbert, multe dintre percepțiile încetățenite despre cum ar trebui să arate personajele și tehnologia și ecologia acestuia de aici vin.

Și uite-așa s-a născut ideea unei provocări pe care v-o adresez.

Găsiți, vă rog, un motiv mai bun decât cel de jos în favoarea ideii că Dune al lui David Lynch merită reabilitat.

Greu, nu-i așa?

Această cerere de oferte argumentative va avea loc pe Facebook, iar comentariile voastre la postarea mea de acolo vor fi considerate intrările în concursul pentru a câștiga exact cartea Dune a lui Frank Herbert, pe care mi-au pus-o la dispoziție cu atâta mărinimie cei de la librăria online Libris.

Comentariul care va aduna cele mai multe like-uri până pe data de vineri, 13 august, ora 18:00, îi va aduce autorului ei Spice pentru minte, adică un roman SF de legendă.