Spiel des Jahres este cel mai prestigios premiu din domeniul jocurilor de societate.

L-au luat titluri deja celebre, precum Coloniștii din Catan, Dominion sau Dixit.

Dar l-a luat și Hanabi, un joc care, din punct de vedere material, cel puțin, pare un Neghiniță față de acestea.

Ce anume să-i fi convins pe membrii acestui exigent for să acorde această distincție unei cutiuțe în care se găsesc câteva seturi de cărți colorate și numerotate de la 1 la 5, precum și niște mici jetoane?

Argumentul suprem este mecanismul jocului, care este înșelător de simplu, dar care îți pune la încercare procese cognitive de diverse facturi.

Pe scurt, jucătorii au nevoie să colaboreze pentru a atinge scopul final – spectacole de artificii grandioase, iar pentru asta nu văd decât cărțile celorlalți, nu și pe cele proprii, iar acțiunile pe care le au de întreprins sunt de a pune o carte jos, de a decarta una, pentru a obține un jeton de indiciu, sau de a-l folosi pe unul dintre acestea, pentru a oferi informații unui coechipier referitor la cărțile pe care le are în mână.

Prima provocare la care te supune Hanabi este să aderi la un anume mod de comunicare. Dacă ești nestăpânit și descrii fără opreliști ce vezi la ceilalți, jocul este mult mai simplu, dar nu te mai răsplătește cu mare lucru. Dacă, însă, respecți limitele impuse de regulament, ai ocazia să constați cât de dificilă și importantă este transmiterea corectă a unui mesaj. Este un exercițiu de clarificare mentală, abstractizat și eficient.

Apoi, sunt solicitate atenția distributivă (mai ales dacă sunt cel puțin trei jucători), precum și memoria, pentru că informațiile care ți-au fost oferite despre cărțile proprii nu rămân valabile la nesfârșit.

Deja nu mai pare un joc de cărți oarecare, nu?

Aflați și că mecanismul ludic din Hanabi trezit interesul până și prestigioasei companii DeepMind, care explorează domeniul inteligenței artificiale, care l-a folosit pentru a împinge și mai departe performanța acestui domeniu care ne poate face zei sau ne poate îngropa cu totul.

Eu, unul, nu mă tem de calculatoare, pentru că, dacă învățăm lecția scurtă, dar cuprinzătoare, din acest joc, vom ști să colaborăm și să supraviețuim împreună oricăror vicisitudini ne va supune viitorul.

***

Nu pot să închei fără a aminti că titlul de Hanabi aparține și unui film remarcabil, care are în comun cu jocul mai multe lucruri decât ar părea la prima vedere.

Nu doar că Hana-bi (1997), scris, regizat și interpretat de pitorescul Takeshi Kitano are o scenă savuroasă, despre niște cărți pe care protagonistul le ghicește fără a le vedea, dar pelicula ne spune multe, foarte multe, cu o economie de mijloace admirabilă.

Nu trebuie decât să îi acorzi atenție și acțiunile aparent fără noimă ale personajului devin treptat inteligibile, iar acesta, în ciuda figurii placide și a durității reprobabile, îți câștigă un fel de simpatie.

Există o replică simpatică în Star Wars: Episode I – The Phantom Menace:

The ability to speak does not make you intelligent.

Și nici neapărat comunicativ, așa adăuga eu, gândindu-mă la câți merg pe stradă răstindu-se la cineva în hands-free, totul ignoranți la minunatele și feluritele căi prin care universul exterior le glăsuiește.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru un joc mic la stat, dar afurisit de mare la sfat.