Femeile sub fundamentalism

Până de curând, intelighenția românească (dacă nu cumva este un oximoron) de pe Facebook murea de grija femeilor din Afganistan, în condițiile în care talibanii au recâștigat controlul în această țară și nu au pregetat să impună restricții inumane asupra acestora.

Între timp, opinia publică mioritică s-a orientat spre alte subiecte, însă acesta rămâne unul grav, așa că m-am gândit să trec în revistă câteva produse de ficțiune și non-ficțiune care să întregească un tablou al dramei femeii într-un regim fundamentalist.

Prima creație de acest gen nu poate fi decât Osama, film pe care îl descriam într-un mod patetic (de, tinerețile scriitoricești) acum mai bine de o decadă. Povestea este a unei fetițe nevoite să se deghizeze în băiat, pentru a putea munci și întreține familia, formată numai din femei, cărora altminteri le este interzis și să iasă singure pe stradă, darămite să mai aibă o slujbă. Precisă și lipsită de artificii cinematografice, pelicula scrisă și regizată de Siddiq Barmak nu face niciun fel de concesie hollywoodiană privitorului. Viața acolo e crudă și aia e.

De la aceeași idee, a fetiței care se deghizează în băiat pentru a procura cele necesare familiei, pornește și filmul de animație The Breadwinner, realizat de Nora Twomey, părtașă la creația minunatelor The Secret of Kells și WolfWalkers. Spre deosebire de aerul de docudramă implacabilă din Osama, aici atmosfera, deși uneori egal de apăsătoare, mai lasă să răzbată și câte o rază de lumină și de umanitate. Cu excepția lui Hotaru no Haka al lui Isao Takahata, nu cred să fi văzut vreodată mediul animației pus în slujba unui fresce mai dureroase a ororilor la care sunt supuși copiii care au ghinionul să se nască în timpuri și societăți vitrege. Însă poveștile ne țin în viață.

Rămânem pe tărâmul desenelor, cu Burqa, o scurtă și ironic-amaruie cronică a vieții femeilor din Kabulul talibanilor. Rod al colaborării dintre jurnalista Jamila Mujahed (ce nume predestinat rezistenței, nu?), care a trăit nemijlocit cele descrise în carte, și artista Simona Bassano de Tufillo, acest album șugubăț și inteligent spune aceleași lucruri pe care deja le știm, dar presară și un strop de umor. Un alt ingredient de care e nevoie pentru a supraviețui fundamentalismului. Știm și noi asta din comunism.

Și, nu în ultimul rând, pentru că se apropie săptămâna decernării premiilor Nobel pentru 2021, să pătrundem în sfera realității, prin intermediul vocii Malalei Yousafzai, care, deși nu era decât o simplă fetițe de provincie din zona paștună a Pakistanului (unde s-au adăpostit și antrenat în așteptarea revanșei talibanii de acum), a îndrăznit să ridice glasul și să revendice dreptul la educație și la libertate al copiilor. Spre deosebire de vitejii de pe rețelele sociale, dintre care mulți se revoltă și sub pseudonime, Malala a fost victima unei tentative de asasinat offline și aproape reușite. Iar lungul și anevoiosul drum către recuperare relevă și că, în ciuda tuturor beteșugurile ei, democrația de tip occidental este totuși cea mai bună formă de societate pe care omenirea a reușit să o închege până acum. Iar dacă vrem să supraviețuiască, și eu trebuie să fiu Malala, și tu trebuie să fii Malala. Noi toți trebuie să fim Malala.