Feriți copiii de pornoșaguri

După atâtea piese moderne, postmoderne și răsmoderne, când am aflat că la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova se va pune în scenă un text clasic, în mod CLASIC, m-am mirat foarte.

Este vorba despre nuvela The Turn of the Screw a lui Henry James, care a beneficiat și de o ecranizare remarcabilă, intitulată The Innocents și având-o în prim-plan pe distinsa Deborah Kerr, exact subiectul cercetărilor mele pentru CINEMATECA din acest moment.

Așa că m-am grăbit să văd spectacolul, curios nevoie mare fiind să compar cele două versiuni.

Cea regizată de Iris Spiridon are vădite limitări de timp și spațiu.

Față de toate mijloacele filmice, Cineva care să mă păzească nu beneficiază decât de o scenă și câteva decoruri, dar utilizate judicios, în special deja nelipsitele celofane (vezi Regele Lear cel recent), care transpun aerul fantomatic, dar și volatilitatea emoțională a protagonistei, dimensiuni îngemănate pe care Henry James le-a întrețesut în textul său.

Durata este redusă, ceea ce nu poate să supere pe spectatorul grăbit al secolului XXI, dar asta aduce atingere alunecării eroinei dinspre siguranță mintală către dereglare în toată regula, proces care în film este redat mult mai discret și, implicit, mai elocvent.

Cei doi copii sunt jucați de Anastasia Cepoi și Rareș Boureanu (probabil că numele de familie vi se pare cunoscute, iar asta va merita o discuție viitoare), iar dacă lipsa lor de pregătire conferă naturalețe începutului de piesă, devine o scădere înspre final, când trările se acutizează și se întețesc interacțiunile cu guvernanta interpretată de Costinela Ungureanu, a cărei experiență scenică iese pregnant în evidență.

Constrânsă de caracterul accelerat al narațiunii, actrița are o tranziție cam bruscă de la duioșie și încredere la tulburare și chiar duplicitate, dar le gestionează eficient, iar modul cum pulsiunile sexuale reprimate își fac loc treptat prin platoșa educației victoriene ne aduc aminte că a fost Ellida.

A fost o bucurie să o regăsesc pe Anca Dinu în micul, dar expresivul rol al slujnicei, iar restul distribuției îi mai include pe Alex Calangiu și pe Corina Druc cu o coafură de Dracula, la mare preț, pare-se, la TNC (vezi același King Lear cel recent).

După ce s-a săvârșit Cineva care să mă păzească, am rămas cu acel plăcut sentiment, pe care aproape că îl credeam pierdut aici, la Craiova, că am petrecut timpul în mod util, participând la perpetuarea unor mici artefacte ale culturii universale.

Bașca faptul că mi-am adus aminte de un banc.

La un conac foarte vechi, despre care se spune că e bântuit, ghidul îl întreabă pe Bulă:

– De ce tremurați, domnule Bulă?

– Păi am auzit că sunt fantome aici.

– Hai, domne, liniștiți-vă, stau aici de 500 de ani și n-am văzut niciuna până acum.

Credit foto: www.tncms.ro.

Fundațiile monumentului (Deborah Kerr)

Actriță de o grație desăvârșită, Deborah Kerr a avut o carieră care se confundă cu Epoca de Aur a Hollywood-ului și aparține unei ilustre și triste galerii, a oamenilor de film remarcabili (Richard Burton, Peter O’Toole, Alfred Hitchcock sau, mai recent, Amy Adams sau Glenn Close) care, în ciuda unui puhoi de nominalizări, nu au câștigat niciodată un Oscar.

Aș petrece mult timp rememorând fiecare rol deosebit al său, însă acesta din The Innocents îi relevă în mod suprem talentul imens.

Inspirat din povestirea The Turn of The Screw a lui Henry James și sursă de inspirație la rându-i pentru The Others al lui Alejandro Amenabar, filmul regizat de Jack Clayton o urmărește pe o guvernantă a unor orfani dintr-un conac englezesc un pic izolat, care observă treptat imagini stranii, comportamente stranii și apariții stranii.

Superbă ilustrare cinematografică a romanului gotic al secolelor trecute, The Innocents îi bifează canoanele din punct de vedere audio-vizual (umbre, zgomote, ferestre deschise), însă îl depășește cu mult în ceea ce privește latura umană.

Aproape fiecare cadru o urmărește pe Deborah Kerr, iar interpretarea pe care o vedem este magia artei actorului în două manifestări fundamentale.

Pe de o parte, vedem transformarea din entuziasm sfios și maniere indulgente înspre o mai pronunțată asprime, hotărâre și chiar un dram de duplicitate. Nimic strident, evoluția este lină și niciodată definitivă.

Pe de altă parte, deoarece filmul nu trenează și nu slăbește ritmul suspansului și al ororilor reale sau închipuite, panoplia de reacții ale protagonistei este atât de vastă, încât s-ar putea face un catalog al expresiilor figurii omenești doar cu chipul său.

Cei doi copii, jucați de Pamela Franklin și Martin Stephens, întregesc prin înfățișările și prestațiile excelente ambiguitatea acestei pelicule, la al cărei scenariu a contribuit și Truman Capote.

Indiferent cum îl apuci, The Innocents îți fuge printre degetele înțelegerii ca o nalucă.

Îl poți recepta exclusiv prin prisma supranaturalului, dar nu e suficient.

Îl poți recepta exclusiv prin prima psihologicului, dar nu e suficient.

Mai ales că poți bifurca atenția – ori spre guvernantă, ori spre copii.

În oricare dintre aceste cazuri, pentru cinefilul care nu își reprimă emoțiile și știe să le savureze, The Innocents este un deliciu.

Care mă întoarce iar la vorbele nemuritorului Will:

There are more things in heaven and earth, Horatio,

Than are dreamt in your philosophy.