Hollywoodul a produs filme precum His Girl Friday, unde actorii mitraliază replici mai repede decât poate mintea umană să proceseze.
Hollywoodul a produs și Aquaman and the Lost Kingdom, care te zgâlțâie fizic de nu te vezi.
Și tot Hollywoodul a produs In the Bedroom, care nu face absolut nimic din toate cele de mai sus.
Filmul lui Todd Field se adresează acelui segment de populație cinefilă care beneficiază de răbdare și compasiune.
Îmi place să cred că nu e chiar minuscul, dar e cert că nu toți care se apucă să-l vizioneze o să-l și termine cu același nivel de concentrare și angajament afectiv. Unii vor sfârși pe telefon, unii dormind, iar lista alternativelor poate continua.
Aceia care investesc resurse masive de empatie o să rămână cu profit de înțelegere a unui aspect fundamental al naturii umane:
Caracterele noastre sunt plămadă moale în fața evenimentelor care ne izbesc din toate părțile.
Soț și soție de vârsta a doua spre a treia dintr-un orășel american au un fiu de mers la facultate.
Feciorul intră într-o relație cu o tipă mai mare ca el, cu doi copii și nedivorțată.
Soțul încă oficial reapare în scenă și se vădește a fi cam instabil psihic.
Belelele sunt inevitabile.
Ca orice film lent, reușit și axat pe trăirile celor care îl populează, In the Bedroom îți oferă ocazia să îți examinezi propriile reacții emoționale în fața celor văzute, auzite și simțite pe ecran.
Scenariul și regia, aceasta din urmă uneori un pic patetică, sunt fasonate în așa fel, încât să ți le stârnească fără să vrei.
Manipularea cinematografică e de cea mai înaltă clasă. Ești câmp de luptă între rațiunea care îți readuce aminte că e ficțiune și simțirea care te alătură sau contrapune personajelor și zbaterilor lor, vehemente sau, de cele mai multe ori, mute.
Și, ca orice peliculă care te zgândărește emoțional periculos de mult, In the Bedroom funcționează grație interpretărilor.
Sissy Spacek și Tom Wilkinson sunt devastatori și separat, dar mai ales împreună.
Spacek vine încununată și de aura ei de mare actriță, căreia îi face cinste.
Wilkinson, care ne-a părăsit acum scurt timp, e poate mai surprinzător, fiind mai degrabă cunoscut din roluri secundare, însă e la nivelul partenerei de ecran, fără a se lăsa contaminat de felul ei de a juca. Își compune grimasele și tăcerile și exploziile verbale în felu-i propriu, așa cum i-l știm de la minunatul The Full Monty.
Partitura Marisei Tomei e categorisită îndeobște ca aparținând planului secund, dar, în prima parte a filmului, cel puțin, ambivalența ei este una dintre forțele motrice ale dramei.
De remarcat și prestațiile lui Nick Stahl sau William Mapother, precum și o scurtă, dar de efect apariție a lui Karen Allen (marea iubire a lui Indiana Jones).
In the Bedroom este un bun exercițiu de umilință.
Când ni se pare că suntem virtuoși de dăm pe dinafară, ședem frumos și-l urmărim, ca să revenim cu picioarele pe pământ.
