Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (31)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 0 Comment

Sesiunile de degustare estivale au un farmec aparte.

După ce ai fost asaltat de caniculă o zi întreagă, să te refugiezi în răcoarea unui local primitor, precum cel de la SteSo, să reîntâlnești amici simpatici și să savurezi un vin bun scos de la rece sunt moduri incomplete, dar semnificative de a atinge paradisul.

Exact așa s-a întâmplat la cea mai recentă ediție a evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin, care ne-a readus în atenția simțurilor vinurile de la Crama Liliac.

Nu era prima dată când îi întâlneam creațiile oenologice, prezentate cu aceeași pasiune lejeră de Alexandru Zeca, însă configurația de acum a fost perfect adaptată perioadei de vipie, iar a alege care asociere vin-brânză a fost cea mai reușită s-a dovedit a fi o sarcină plăcut de dificilă.

Au candidat un triumvirat impecabil negociat între o Fetească Neagră, Cabernet Saugvignon și Merlot, dar și un vin desert care trebuie să se fi apropiat de nectarul consumat cu nesaț de zeii olimpieni.

Însă votul meu definitiv și irevocabil s-a oprit asupra împrecherii Liliac Cuvee Antonia și Camembert Delaco.

Fiecare dintre cei doi consorți senzoriali corespundea filosofiei că, pentru o viață fericită, e bine să fii cuminte, dar nu foarte cuminte.

Acest vin sec al celor de la Liliac este un cupaj din patru soiuri (Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Neuburger), ceea ce ar părea neverosimil, dacă experți în domeniu nu m-ar fi convins că e deja o practică încetățenită în contemporaneitatea oenologică. Mirarea mi-a fost stârnită în principal de un echilibru gustativ desăvârșit, de aciditatea discretă, tipică terroirului transilvănean și de asemănarea cu foarte italienescul Limoncello.

Iar cine mă trimite în Italia, oricum ar fi, are recunoștința mea deplină.

În același spirit, al plăcerii discrete, se înscrie și brânza Camembert, care deși este una cu mucegai, nu are intensitatea unui Roquefort, bunăoară, și își lasă aromele să se dezvăluie molcom, cu acea leneveală specifică unui relaș pe plajă.

Evident că o astfel de moliciune atrăgătoare s-a lăsat stropită de buchetul cupajului Antonia, iar eu, fără a părăsi Craiova, am petrecut un sejur atemporal într-o stațiune de vis, din vis.

Sursă imagini: Amicul Daniel Botea, mai democratic ca în alte dăți.

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (20)

By Iulian in Intre gustativ si conceptual 2 Comments

A fost odată ca niciodată o degustare de vinuri împerecheate cu brânzeturi la care a participat autorul acestor rânduri.

Anii au trecut, fire albe s-au mai strecurat în părul său și al comesenilor, dar această tradiție a evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin a continuat neabătută, înfruntând pandemii și izolări și războaie.

De data aceasta am reușit să îmi potrivesc prezența cu a cramei Liliac, care, acum ceva timp întinsese la maxim limitele colegilor mei, printr-o gamă de nouă reprize de sorbiri bahice.

Sesiunea de acum a fost mai cuminte și a avut o configurație echilibrată, a început cu un spumant, a sfârșit cu un vin desert, trecând prin cele trei culori pe care le cunosc pe lume, alb, roze și roșu.

Dintre toate aceste asocieri, preferata mea a fost cea care a adus împreună Liliac Sauvignon Blanc și Camembert Ile de France de la Delaco.

Experiența mea anterioară cu Sauvignon Blanc îmi întipărise senzația unui vin liniștit, răcoritor, caracteristici pe care le-a avut și acesta, plusând cu o aciditate plăcută, ca zâmbetele pe care ți le smulge un introvertit cu simțul umorului, care aruncă în discuție câte o vorbă de duh.

Combinația cu brânza Camembert, la rându-i generatoare de trăiri gustative calme, dar în niciun caz anodine, a fost desăvârșită.

Nu explozivă, nu invazivă, nu sforăitoare.

Dar memorabilă.

A contribuit la asta și o amplă metaforă pe care mi-am construit-o mental și care a pornit de la spusele lui Alexandru Zeca, reprezentantul cramei, potrivit cărora prin acest Sauvignon Blanc, cei de la Liliac au vrut să facă apel la gusturile copilăriei, în special la socul cules primăvăratic și transformat estival în acel suc răcoritor pe care încearcă (fără succes) atâtea companii să îl imite.

Acest recurs la amintiri m-a aruncat cu gândul la Persistența memoriei, tabloul lui Salvador Dali, inspirat, după cum el își relata, din imaginea unor bucăți de Camembert prelingându-se de o masă.

Vinul este ghid prin tezaurul format de circumvoluțiuni.

Din tot ce s-a glăsuit la această relatare, m-a încântat și povestea numelui Cramei Liliac.

Fiind din Transilvania, nu s-a sfiit a exploata mitul pe care ni l-a azvârlit Bram Stoker în ogradă, dar acest animal atât de interesant nu este doar un simbol vag amenințător, dimpotrivă. Liliecii aciuați în clădirile vechi din preajma podgoriei sunt neîntrecuți vânători ai insectelor care dăunează viței de vie, așa că proprietarii le-au adus astfel cel mai semnificativ prinos de recunoștință.

Dacă nu v-am convins încă de amploarea deliciilor acestei seri, aflați și că în festinul, frugal în aparență, spectaculos în esență, s-au regăsit și pufoase felii de Focaccia, pregătite de cei de la C House Milano Craiova, peste care a curs uleiul de măsline desăvârșit al celor de la Eliada.

Vin, pâine, brânză, ulei de măsline, prieteni, voie bună.

Un symposium a la Platon, nu neapărat pe filosofie, ci pe eudemonie.