Nu, nu s-a instituit un premiu pentru acest domeniu, deși, dată fiind dificultatea lui, ar merita.

Ce voiam să scot în evidență este o realizare remarcabilă a unui scriitor care ar fi meritat Nobelul, doar și poate, dacă n-ar fi fost atât de controversat la vremea lui.

Povestea din Lady Chatterley’s Lover este simplă: doamna în cauză are un soț paralizat de la brâu în jos, deci incapabil să-și îndeplinească îndatoririle conjugale, așa că își găsește împlinirea trupească și emoțională în brațele paznicului domeniului de vânătoare, un ins rudimentar și viguros.

Povestea o fi simplă, dar nu și hățișul psihic al protagonistei, pe care D.H. Lawrence îl redă cu o fluiditate și elocvență extraordinare.

Ca bărbat m-am lovit și nu o dată și nu lejer de ambivalența feminină, de aparent incredibila capacitate a unei persoane a sexului frumos de a întreține concomitent trăiri total opuse.

În acest roman vedem această ambivalență la lucru din interior.

De fapt, nu e doar una, ci două!

Față de soț, doamna Chatterley este afectuoasă, plină de compasiune și de solidaritate intelectuală, precum și loială, mai ales prin prisma categoriei socio-economice. Dar este și plină de ciudă, de resentimente și de revoltă față de situația în care consortul o ține, mai ales că acesta îi întinde capcana aparentei libertăți.

Față de amant, doamna Chatterley este atrasă organic, îl dorește din punct de vedere fizic și îl venerează ca pe o forță a naturii. Dar îl și disprețuiește pentru necioplire, e agasată de bruschețea lui și simte falia abisală dintre condițiile lor sociale.

Două ambivalențe, bașca balansul între ele.

Ca bărbat, simt la rându-mi o ambivalență – spaimă, dar și admirație față de capacitatea unei femei de a avea o astfel de viață interioară.

D.H. Lawrence merita un Nobel.

Măcar jumătate din populația globului ar trebui să fie de acord cu mine.

Care dintre ele?