Multa vreme, cinematografia nipona a insemnat pentru mine un singur nume gigantic: Akira Kurosawa. Acest regizor extraordinar a creat filme atat de multe si atat de bune, incat, de fiecare data cand imi venea chef de ceva japonez, gaseam ceva de el si aia era.
De data aceasta am facut un efort de vointa si m-am abtinut de la a ma apleca asupra lui Kurosawa, indreptandu-ma spre un alt maestru nipon, Kenji Mizoguchi si al sau Ugetsu monogatari.
Filmul urmareste peripetiile a doi barbati din clasa muncitoare a Japoniei feudale, hotarati sa se procopseasca intr-o perioada foarte tulbure, cand nu se mai intelegea nipon cu nipon, cam aceeasi perioada in care se petrece actiune din romanul Shogun. Unul vrea sa vanda un lot consistent de oale si ulcele confectionate tot de el si altul tine mortis sa ajunga samurai.
Pe langa tribulatiile acestora, povestea prezinta si efectele negative pe care ambitiile celor doi le au asupra sotiilor iubitoare care sunt lasate de izbeliste. Deci, doamnele, daca nu aveti ceai de tei si vreti sa ma cumintiti consortii, Ugetsu monogatari e o alternativa.
Ce am simtit vizionand filmul si mi s-a confirmat printr-o scurta documentare ulterioara este ca nu a fost gandit dintru inceput ca un intreg, ci este impletirea mai multor povesti traditionale japoneze, numite kaidan, unele prezentand patanii ale unor personaje din popor, celelalte trecand si spre fantome, spirite si alte manifestari supranaturale. Cusatura firelor narative nu se vede insa, gratie regiei sublime a lui Kenji Mizouchi.
Stilistic, am gasit atat asemanari, cat si deosebiri intre el si Kurosawa. Combinatia de drama, umor si elegie le e comuna amandurora, dar Mizouchi se distinge printr-o preocupare speciala pentru jocul luminilor si al umbrelor, care confera spatiului in care desfasoara actiunea un aer transcedental, ca si cum lumea materiala pe care o vizualizam nu e decat o mica frantura din ceea ce exista in totalitate:
There are more things in heaven and earth, Horatio,
Than are dreamt of in your philosophy.
(William Shakespeare, Hamlet)
Cumva, aceasta senzatie s-a resfrant si asupra modului cum privesc lumea filmului: desi cunosc nenumarate creatii cinematografice, sunt convins ca undeva, exista de zece ori mai multe care merita si asteapta sa fie scoase din uitare.
Cinematografia nipona este o alternativa foarte buna.