Doctorii nu sunt ingeri

verdict1M-am gandit inainte de a scrie acest articol: sa inflamez si eu spiritele scriind despre The Verdict, cand si asa perceptia asupra doctorilor din Romania este contradictorie si cu iz de praf de pulbere?

Pana la urma mi-am zis: e treaba celorlalti daca vor sa se simta ofensati, eu nu pot sa nu scriu despre un film remarcabil care trateaza (fac ce fac si tot in registrul medical ma mentin fara voia mea) o conjunctura in care doctorii nu sunt ingeri, desi sunt imbracati in alb, nu lecuiesc, ci nenorocesc oamenii, judecatorii si avocatii nu cauta dreptatea, ci interesul, iar un betiv dezordonat devine un campion al justitiei.

Paul Newman e Frank Galvin, o epava de avocat si om, care nu traieste decat pentru a bea, a juca la pacanele si a gasi cazuri pe care sa le solutioneze amiabil in afara tribunalului, amiabil insemnand bani (cat de multi se poate). Cand un amic vechi (Jack Warden) ii faciliteaza exasperat obtinerea unui caz de malpraxis in care sunt implicati niste anestezisti de renume de la un spital finantat de dioceza catolica din partea locului, protagonistul are o sclipire de umanitate, asa cum numai Hollywood-ul o poate face sa para realista, si se decide sa duca aceasta speta in sala de judecata.

De aici, actiunea evolueaza ca o sfoara impletita din zbaterile personajului lui Newman si cazul in sine, cu adversitatea crancena pe care decizia sa neasteptata o genereaza: judecatorul (de departe cel mai respingator personaj al peliculei, gratie interpretarii formidabile a lui Milo O’Shea) ii e potrivnic pe fata, clientii insisi ar vrea banii, nu dreptate pentru biata ruda care zace intr-un spital, conectata la aparate, si, colac peste pupaza, apararea este organizata de un avocat cu vechime in bransa (James Mason) si o reputatie de invidiat pentru colegi si de temut pentru rivali.

Newman are alocat sensibil mai mult timp pe ecran, pe care il umple cu o varietate uluitoare de trairi (inca nu m-am decis sa accept asertiunea ca acesta ar fi cel mai bun rol al sau, dar convingerea ca a fost unul dintre acei mari pe care se sprijina cinematografia ca arta s-a cimentat si mai mult), insa momentele de varf ale filmului sunt cand contrapun siguranta cruda si insensibila a lui Mason si nesiguranta umana a lui Newman. Emotionanta este si solidaritatea lui Jack Warden, masiv si retinut, care isi secondeaza prietenul fara sovaire, pentru ca vede in el ceva ce numai un prieten adevarat poate. Charlotte Rampling e o dama cu un rol in parte important, pentru ca mai scoate niste reactii din arsenalul interpretativ al lui Newman, in parte decorativ.

verdict2

Ca regizor, Sidney Lumet uzeaza de o specialitate a casei: cadre prelungi cu unghiuri care confera efect personajului care isi rosteste replicile. Nu au simplitatea din capodopera 12 Angry Men, dar isi fac treaba: din lateral, elevate sau coborate mult sub centrul de greutate al personajului, din departare sau prim-planuri. Dintre toate, unul care se repeta cu mici variatii in diverse momente imi staruie in minte, pentru ca, in combinatie cu profunzimea lui Paul Newman, ofera cheia acestei creatii cinematografice: Frank Galvin filmat un pic de sus, cufundat in scaun, tinand geanta strans in brate.

E constiinta umana pe care o sumedenie de factori incearca sa o inabuse, dar care e acolo si se mai poate inca manifesta.

Viata pare mai suportabila stiind asta.

verdict3

1 Comments

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.