O pelicula care ia premiul cel mare la festivalul de la Venetia e din start suspect de inclinatii de stanga. The Battle of Algiers nu face exceptie ca tematica, dar ca mod de abordare nu i se poate reprosa nimic chiar si de catre cei mai infocati adepti de dreapta.
Filmul prezinta un fragment din miscarea populara care a condus la independenta Algeriei, precum si eforturile francezilor de a-si pastra stapanirea asupra acestei tari. The Battle of Algiers e o realizare aparte pentru ca are precizia unui documentar, dar face uz de tehnici cinematografice pentru a creea atmosfera.
Evenimentele sunt prezentate la nivel micro, dar impreuna formeaza un tablou foarte sugestiv al modului cum se produce o revolutie: cativa infocati incep sa actioneze la nivel subversiv, recruteaza din ce in ce mai multi oameni, de la simple manifeste ajung la acte de violenta disparate si apoi la unele organizate; autoritatile riposteaza, iar cativa exaltati iau chiar dreptatea in mainile lor. Nu ni se dau insa prea multe explicatii; totul reiese din ce se intampla pe ecran.
Cand privesti The Battle of Algiers te incearca senzatii contradictorii: pe de o parte, esti revoltat si scarbit de ce pot face oamenii semenilor lor (bombe plasate in locuri publice, torturi executate sistematic); pe de alta, esti fascinat de suspansul si tensiunea pe care le degaja imaginile si muzica, admiri maiestria regizorului Gillo Pontecorvo de a exploata unghiurile de filmare si cadrele cand prelungi, cand alerte, savurezi muzica nelinistitoare a lui Ennio Morricone si, pur si simplu, esti uimit de cat de expresivi pot fi niste actori deloc cunoscuti.
Nicio parte implicata in acest conflict sangeros nu este aratata cu degetul; mai mult decat atat, iar asta este, poate, cea mai mare calitate a filmului, fiecare dintre acestea ofera motive pentru a le fi partizan. Ii avem pe algerienii dornici de libertate si de a scutura conditia de servitori, desi stiu ca independenta nu va insemna sfarsitul necazurilor, ci doar inceputul lor; ii avem pe francezi, civilizatie superioara, care stiu ca un popor turbulent si subdezvoltat are nevoie sa fie ghidat si care inteleg sa isi apere cetatenii impotriva oricaror pericole.
Interesanta este si functia pe care o indeplinesc personajele in economia acestui film: naratiunea nu le e dedicata, sunt doar pioni de pe o tabla mai ampla, dar sunt niste pioni extraordinar conturati, pe care nu ai cum sa nu ii remarci si sa nu zabovesti cu atentia asupra lor. Brahim Hadjadj il interpreteaza pe Ali La Pointe, iar figura sa parca aduna in ea toata ingustimea, violenta si daruirea care ii caracterizeaza pe adeptii fanatici ai unei cauze. Jean Martin este colonelul Mathieu, un tip arid, precis si necrutator, care ar putea fi catalogat drept un monstru, dar un monstru care si-a ales partea si pe care o slujeste fara sovaire.
The Battle of Algiers e o bucata de istorie spusa sincer, echilibrat si impresionant. Adica bine.
2 Comments