Frumusetea e trecatoare

pather1Crestem cu niste prejudecati care ar merita scuturate din cand in cand. In cazul meu, una ar fi despre filmele indiene, pe care le-am considerat intotdeauna limitate, ca sa nu zic proaste.

Aceasta impresie a staruit pana in ziua cand am intrat pentru intaia oara in contact cu o opera a marelui cineast Satyajit Ray. Aceasta se numeste Pather Panchali si este prima dintr-o trilogie care prezinta maturizarea unui copil, apoi adult pe nume Apu in India, cu necazuri si mici momente de fericire.

Pather Panchali incepe cu un cadru uman saracacios si unul natural luxuriant si le va pastra pana la sfarsit. Cu toata sinceritatea declar ca mi-a luat cel putin jumatate de ora sa imi adjustez perceptia la vizualul extraordinar al acestui film, insa, dupa ce calibrarea cristalinului mental a avut loc, am ramas fascinat si mai sunt si acum, cand scriu aceste randuri.

Imaginea alb-negru este esentiala, cu ajutorul ei Satyajit Ray schiteaza tablouri de o frumusete sublima si evanescenta, care dispar repede, inlocuite fiind de altele, astfel ca nu e indicat sa te atasezi de o anumita imagine, ci sa te bucuri de fiecare si sa o lasi sa treaca, o filosofie a contemplarii atat de specifica Indiei.

pather2

Ai timp pentru vizual, pentru ca nu se vorbeste mult in Pather Panchali, doar cat trebuie; privirile sunt la fel de graitoare precum cuvintele, iar muzica instrumentala intregeste acest sirag de momente eterale.

Asemeni unui manuscris medieval, Pather Panchali ne ofera informatii sugestive despre viata Indiei, intrecute doar de frumusetea cu care sunt redate.

pather3

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.