Exista povesti atat de frumoase, incat nu trebuie decat spuse decent, pentru a ne ajunge la inima.
Amazing Grace e un exemplu graitor in aceasta privinta. E povestea omului care a luptat sa aboleasca sclavia in Anglia sfarsitului de secol XVIII, cu mult inainte ca aceasta problema sa duca la secesiunea Americii. E o poveste spusa romantat, usor melodramatica pe alocuri, cu un scenariu cand previzibil, cand subtil si cu o distributie bunicica, in care fiecare isi face treaba cu placerea pe care ti-o provoaca participarea la un astfel de proiect.
Dincolo de aspectele istorice, Amazing Grace e un ghid sumar, dar elocvent, pentru oricine isi ia ingrata sarcina sa schimbe aceasta lume, de multe ori bolnava.
E nevoie sa fii putin nebun, nu mult, suficient insa cat sa te aventurezi acolo unde mintile inteligente si lucide se opresc.
Aceste minti trebuie sa fie atat de lucide si inteligente, incat sa vada totusi pasiunea dreapta care te anima si sa te sprijine subtil, sa iti puna o plasa invizibila atunci cand cazi.
Cand cazi sa te ridici, o data, de doua ori, de o suta de ori, de oricate ori va fi nevoie.
Sa ii strangi in jurul tau pe cei care iti impartasesc ideile, indiferent daca ii admiri sau dispretuiesti, pentru ca fiecare om are ceva util si interesant de oferit.
Sa nu duci ziua zilei de maine, pentru ca stomacul nu lasa mult loc aspiratiilor generoase.
Cel mai important ramane, totusi, sa ai pe cineva alaturi de tine, care sa te iubeasca atunci cand meriti cel mai putin, pentru ca atunci ai nevoie cel mai mult (nu intamplator, scenele cu personajul principal si cea care ii va deveni sotie mi s-au parut cele mai frumoase).
Hai sa facem lumea mai buna, pentru ca se poate!
Frumos ghid, greu de pus in practica, dar nu imposibil. Intr-adevar, Amazing Grace e un film bun – mi-au placut foarte mult interpretarile actorilor (de la nenea ala gras, servitorul, care cita din Bacon, pana la personajul principal, care cita din inima(did i just say that?!)). Mi-a placut, mai, de Romola Garay asta – m-a facut sa ma gandesc la Vidra noastra prin naturaletea si siguranta cu care il impulsioneaza…A, si ai avut dreptate, nu a fost film cu mosi(adica nu a fost numai cu mosi):))))).
Tu chiar ai un talent desavarsit…nu am cuvinte sa exprim ce emotii ma incearca atunci cand citesc multe din „articolele” tale…si cel mai miscator lucru care razbate din ceea ce scrii nu este atat talentul cat sufletul tau curat si plin de compasiune, sinceritatea copilareasca si profunzimea cu care vezi lumea asta pe care atatia o ignora cu indiferenta…iti multumesc. (Iar penultimul paragraf…este chiar esenta iubirii crestine: Love me when I less deserve it, because it’s then when I need it most!)