În 2005, doi critici literari de la revista Time au compilat o listă cuprinzând cele mai bune romane de limbă engleză publicate din 1923 (anul debutului publicației) și până la momentul respectiv.

Printre acestea se găsea și Under the Volcano a lui Malcom Lowry.

Când, scotocind prin cutiile cu chilipiruri de la un anticariat celebru, am găsit o ediție mai veche a acestei cărți, am înșfăcat-o mai mult de dragul prețului derizoriu.

Nu știam ce dar extraordinar urma să-mi fac.

A durat ceva până am citit-o și a durat ceva să o citesc.

Cineva caracteriza proza lui Lowry ca situându-se între Hemingway și Nabokov.

Parțial sunt de acord. Psihologia personajelor și descrierea atentă, obsesivă a fiecărui gest trimit către Hemingway, care ar fi rezonat sigur și cu apucăturile protagonistului.

În privința lui Nabokov, înțeleg paralela, dar am unele obiecții în privința ei. Da, și scriitura lui Lowry este luxuriantă (dat fiind și cadrul în care se desfășoară așa-zisă acțiune), dar, dacă autorul Lolitei se lasă în voia plăcerii unui estet, aici am simțit și furia unui suflet care căută expiația.

În Under the Volcano urmărim chinurile interioare a trei personaje: un consul britanic dintr-un orășel mexican, dependent de alcool până la delirium tremens; soția (actriță ratată) care îl părăsise, dar care se întoarce animată de firava speranță că o pot lua de la început; fratele lui mai mic, aventurier și idealist ambivalent, la rându-i încercând să repare o relație alterată din motive emoționale pe care le deducem pe parcurs.

Fiecare dintre cei trei are monologuri și conturi de reglat cu sine, confesiuni sincere sau duplicitare în care trecutul și prezentul se amestecă, însă paginile care descriu prăbușirea neuronală a Consului sunt, într-adevăr, demne să stea alături de cele mai mari capodopere ale literaturii.

Cu mijloace stilistice deloc științifice, Malcom Lowry reușește să redea precis descompunerea cognitivă a unui creier, în care stimulii exteriori sunt percepuți distorsionat, iar reprezentările interioare se transferă în percepțiile asupra lumii înconjurătoare.

În aceste momente, romanul devine cel mai greu de citit și cel mai captivant de decodat.

John Huston a ecranizat această carte în 1984, oferindu-i lui Albert Finney unul dintre cele mai mari roluri ale carierei.

Să fie oare o simplă coincidență că este vorba de același regizor care a suferit el însuși de probleme cu băutura, dar și care realizase cu două decenii înainte The Misfits, elegia a trei suflete chinuite, jucate de trei actori bântuiți de proprii demoni?

Poate că da.

Sau poate că John Huston a înțeles ce am înțeles și eu, și cei de la Time și mulții alții.

Că Under the Volcano este ca o radiografie a abisului naturii noastre corticale.