Comunitate în văzduh – Festivalul Aventura Baloanelor

Am vizitat odată la Palais de Tokyo din Paris o expoziție temporară, situată la întâlnirea dintre ecologie, science-fiction și filosofie.

Una dintre ideile centrale era că am putea ușura Pământul de o parte din povara la care îl supunem, alegând să trăim în aer.

În aer, cu ajutorul baloanelor.

Erau prezentate nenumărate proiecte, unele mai fanteziste, altele atingând ușor plauzibilul, culminând cu un mini-documentar despre un cuplu care chiar a pus ideea în practică.

Deși am pus această viziune undeva în spatele memoriei, mai degrabă ca pe un produs simpatic și nu foarte realist al imaginației umane, mi-a revenit în plin cortex când am aflat despre Festivalul baloanelor cu aer cald ”Aventura Baloanelor”, aflat deja la a doua ediție.

Acesta se va desfășura în perioada 1-3 septembrie 2023 lânga lacul Geormane din comuna Bratovoești (județul Doj) și va aduce împreună între 10 și 12 baloane cu aer cald din țară și din străinătate.

Simpla mențiune a unui așa număr de baloane mă trimite cu gândul la o flotă impresionantă, la o veritabilă comunitate de aeronauți, însă organizatorii – Asociația ”Oltenia de 10” și ARIES Oltenia – au ambiții mai mari de-atât:

“Oltenia de 10” în partneriat cu ARIES Oltenia și cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bratovoești organizează în perioada 1-3 septembrie 2023 pe malul lacului Geormane din comuna Bratovoești, Festivalul Baloanelor cu aer cald “Aventura baloanelor, ediția a II-a. Festivalul își propune să promoveze zborul cu balonul cu aer cald și regiunea Oltenia ca destinație turistică. Aflat la cea de-a doua ediție (prima ediție desfășurându-se în anul 2019 în vecinătatea municipiului Băilești), Festivalul ne propune o poveste de 3 zile, 1-3 Septembrie, o poveste în care vă invităm să descoperiți frumusețea meleagurilor oltenești, ospitalitatea locală și buna dispoziție oltenească.

Pe parcursul celor 3 zile vor avea loc zboruri libere (dimineața, la răsăsritul soarelui – ora 07:00 și seara, înainte de apus – ora 18:00) și zboruri ancorate (seara, în intervalul 18:00-21:00).
Între zboruri, atmosfera va fi animată la sol de activități dedicate atât copiilor cât și adulților prin activități ale partenerilor și sponsorilor: jocuri interactive pentru copii furnizate de ONG-uri din Craiova și Școala Româno Britanică, zonă de “food and drink”, coffee bike, suveniruri cu baloane cu aer cald, expoziție auto, plimbări cu caiacul pe lac, plimbări cu cai).

Se pare că ideea vizionarilor de la Palais de Tokyo, de a construi o comunitate în jurul acestui vehicul fascinant și atât de prietenos cu mediul se materializează într-un mod nebănuit, nu?

În ceea ce mă privește, nu pot să ratez imaginea acestei Armada de Baloane cu Aer Cald, ridicându-se concomitent de la sol.

Iar dacă apuc să mă ridic în vreunul dintre ele, ceea ce nu va fi ușor, pentru că doritori sunt câtă frunză și iarbă, o să simt exact ceea ce spune citatul de mai jos:

Mi-e frică de înălțimi, dar mai frică mi-e că nu voi zbura niciodată.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.