Grecia şi lumea toată

Inedit este cuvântul care ilustrează activităţile Filarmonicii „Oltenia”Craiova la fel de succint şi pregnant precum frizele Parthenonului redau încleştările dintre centauri şi lapiţi.

Noul prilej de a constata aceasta a fost concertul desfăşurat în cadrul Galei Rotary pentru excelenţă în Educaţie, organizat de Rotary Club Craiova în colaborare cu Rotary Club Anatolia Thessaloniki, eveniment care ne-a oferit o călătorie în inegalabila Grecie.

Itinerariul a debutat cu un dans tradiţional (realizat de Asociaţia Irini din Craiova), care, cum altfel, m-a trimis cu gândul la acea scenă din finalul cinematografiei intitulate Zorba the Greek, în care Anthony Quinn (pe care mulţi l-au considerat grec după acel rol, deşi a fost mexican) şi Alan Bates transformă sirtaki-ul într-un ritual al descătuşării.

Periplul muzical care a urmat a fost un melanj de creaţii ale unor compozitori precum Mikis Theodorakis, Georges Moustaki, Stavros Kougioumtzis, Manos Hatzidakis sau Dionisis Savvopoulos, dar şi melodii celebre, precum Hijo de la luna sau Time to Say Goodbye.

Escortă ne-a fost orchestra Filarmonicii din Craiova, completată de Corul „Cantabile” din Atena, ambele dirijate de Theodoros Orfanidis şi avându-i în frunte pe soprana Sonia Theodoridou şi pe tenorul Ioannis Lakis.

Călătoria auditivă a avut o suită ameţitoare de momente sublime, precum o călătorie în spatele unui Hermes grăbit să transmită mesaje între zei. Ascultând-o pe Sonia Theodoridou (da, Cami, ai avut dreptate), am înţeles cum trebuie să se fi auzit o sirenă în urechile marinarilor lui Odiseu, şi eu simţind nevoia să mă leg de scaun, ca şi cum aş fi vrut să o ascult de-a pururi.

Cum să nu fiu încântat încă de la primele momente ale Ta paidia tou Peiraia (Copiii din Pireu), care mi-a facilitat rememorarea superbei interpretări a Melinei Mercouri din Pote tin Kyriaki?

Iar când a cântat Sara pe deal (într-o română aproape perfectă), superb acompaniată de pianista Aikatherini Liata, am simţit că mă topesc de-a dreptul.

Modulaţiile vocale ale ilustrei soprane au fost potenţate şi de tăria plăcută a glasului tenorului Ioannis Lakis, precum şi de acordurile acelui instrument aparte numit buzuki, ale cărui coarde erau mângâiate de Dionysious Kotsopoulos, iar rezultatul a constat aplauze prelungi, care au necesitat (din doar) două bisuri din partea soliştilor şi a orchestrei, deşi publicul ar mai fi vrut unul.

Şi încă unul.

Şi încă unul.

Grecia a oferit lumii multe, într-ale materiei, dar mai ales ale spiritului.

Pentru asta:

Efcharistó, Elláda!

Lasa un comentariu.