Nu-mi dau seama pentru cine a scris Jose Saramago Evanghelia dupa Isus Cristos. Am auzit ca omul ar fi fost ateu, dar nu-mi imaginez pe cineva cu astfel de convingeri chinuindu-se sa citeasca o carte cu un asemenea subiect (va explic imediat de ce folosesc aceasta exprimare). De asemenea, nu-i vad nici pe cei habotnici rupandu-si din timp pentru a lectura ce li s-ar parea ofensator, in mod cert. Mai raman cei dintre aceste doua exteme, pe care nu-i numesc nici cum, pentru ca nu stiu.
Romanul lui Saramago este o magistrala lectie despe cum sa scrii si bine si prost la distanta de doar cateva pagini. Cartea incepe cu Iosif care se duce sa se p**e si cu satisfactia pe care o incearca un barbat in acest sublim moment al diminetii. Apoi o fecundeaza pe Maria, nevasta tacuta si supusa. Un inceput care i-ar arunca in aer pe habotnici si i-ar face sa frece mainile de bucurie pe atei. Evident ca acestia din urma vor continua lectura, dar imi pare rau sa le divulg faptul ca isi vor lua o mare teapa, pentru ca trasele personajului Iisus si ale celor care il inconjoara n-au nimic blasfemiator, ci sunt doar obositoare, mai ales in momentele cand intervin Dumnezeu si diavolul, momente care prilejuiesc niste elucubratii care m-au epuizat la inceput, cand inca mai incercam sa le dau un sens, pentru ca apoi sa devina doar niste pagini pe care le survolam cu privirea. Daca adaugati la asta si ca dialogurile diverselor personaje sunt unificate intr-o curgere continua, dar nu una fluida, ci una greoaie, ca o melasa, veti avea o dimensiune clara a ce va asteapta.
Cartea are si momentele ei de efect, nu intamplator, cred, legate de trairi foarte umane; un tata care uita de tot si alearga sa-si salveze fiul inca nenascut; o mama care vede neputincioasa instrainarea fiului celui mare; doi oameni oropsiti care isi gasesc alinarea prin sex (da, evident ca e vorba despre presupusa legatura fizica din Iisus si Maria Magdalena) sunt bucatele in care gusti stilul unui scriitor totusi mare.
Dupa ce am terminat acest roman si dupa ce neuronii mei si-au tras rasuflarea si au incetat sa ma mai blesteme, m-am gandit de ce Evanghelia dupa Isus Cristos nu a starnit vreun scandal despre care sa fiu auzit si eu. Raspunsul se gaseste chiar in afirmatia mea de la inceput: ca si mine, cei in masura sa se simta amenintati de vreo judecata de valoare si, implicit, sa riposteze, n-au inteles ce a vrut sa spuna Jose Saramago cu a sa carte. Ca sa dau un exemplu – si portughezul si Dan Brown s-au sprijinit pe povestea lui Iisus si a Mariei Magdalena, numai ca americanul a aruncat in joc si niscaiva institutii contemporane si teorii ale conspiratiei, astfel ca a fost pus imediat la zid si lapidat. Cu milioane de dolari, saracul.
Nu stiu ce ar spune un ateu cand ar termina cartea asta. Nu stiu ce ar spune un habotnic cand ar termina cartea asta. Stiu doar ca eu mi-am spus: Uf, bine ca scapai de ea!
Am avut si eu odata o tentativa de a citi Jose Saramango. Cred ca „Pestera”. Nu am fost in stare sa trec de primul capitol. Plictiseala majora! Cum spui si tu, nu am putut sa inteleg cui ii e adresata cartea si nu inteleg ce vad altii la autor. Parca a luat si premiul Nobel daca nu ma insel…
pai mie mi-a placut cartea din doua motive:
1. este o istorie evanghelica desacralizata scrisa artistic
2. in dialogul dintre diavol si dumnezeu, apare intrebarea de ce isus si de ce ce va aparea dupa. raspunsurile nepartinitoare reprezinta o perspectiva. dupa mine, noua.
Bine, bine, Dragos, raspunsuri nepartinitoare, dar de asa de obositoare? Sau poate n-oi avea eu minte sa le inteleg? 🙂
@Iulian – poate nu erai tu in the mood.
eu am citit-o de 2 ori, si a doua oara mi-a placut mai mult.
bine, nu spun ca si tu…
@gxg – ce-i drept, pestera e un dintre cele care au inceput sa-mi displaca, a urmat eseu despre luciditate. omul era deja destul de batran… spusese deja cu toate numele, anul mortii lui ricardo reis si memorialul manastirii.
Cartea este superba din multe puncte de vedere. As putea sa va dau catea motive: diluarea distante intre Dumnezeu si Diavol si oarecum inversarea rolurilor, liberul arbitru reclamat de omenire se dovedeste a fi un fiasco pentru un om atent la lumea ce ne inconjoara, sfintenia nu sta in forme – vezi raurile de sange curgand din Ierusalim. Antologica episodul cu oaia si momentul in care Pastor ii spune sa-si aleaga o oaie pentru a intretine relatii sexuale cu aceasta.
Ai exprimat foarte frumos motivele pentru care ti-a placut aceasta carte, iar pentru asta te felicit, desi parerea mea despre Evanghelia dupa Isus Cristos ramane neschimbata.
Eu cred ca inexistenta unui scandal pe tema acestei carti denota faptul ca desi concluziile sunt tragice, ele reprezinta adevarul. Cartea e scrisa pentru oamenii ce nu si-au pus intrebari
Inseamna ca nu a fost scrisa pentru mine :).
Cred ca rau nu poate sa-ti fi prins. 🙂 „Eseu despre orbire” ai citit?
Da, chiar inainte de aceasta si am si o recenzie la acest roman: http://iulianfira.wordpress.com/2009/03/02/sadism-premeditat/.