Rani care nu se inchid

Cred ca e mai usor sa scrii o carte din perspectiva unei persoane care e victima unei tulburari mentale (fara sa ma chinui prea mult, imi vin in minte Foamea de Knut Hamsun, Junky de William Burroughs sau chiar Matusa Julia si condeierul de Mario Vargas Llosa), decat din cea a unei persoane apropiate suferindului.

In primul caz, exista manifestari recurente ale diverselor afectiuni, recognoscibile chiar si unui cititor care nu are pregatire psihiatrica, insa, in al doilea, exista un amestec neomogen de rusine, afectiune, neputinta, adversitate sau compasiune, stari care se imbina sau concureaza, provocand persoanei o durere unica prin dinamismul ei.

La dificila sarcina de a reda acest amalgan s-a inhamat Gwenaelle Aubry in cartea de beletristica intitulata Nimeni. Starui putin asupra titlului, deoarece, in franceza in original, acesta este „Personne”, care, intr-adevar, se traduce prin „nimeni”, dar si prin „persoana”, iar aceasta ambivalenta mi se pare cheia in care o persoana sanatoasa clinic o percepe pe una bolnava – aceasta din urma nu mai apartine lumii concrete, reale, previzibile, insa ramane un individ in carne si oase, de care te leaga emotii sau amintiri.

Romanul nu are un fir narativ linear, este o perpetua pendulare intre fragmente dintr-un manuscris postum, apartinand unui avocat lovit de sindromul manical-depresiv (zis si bipolar), si trairile conexe ale fiicei care rememoreaza diversele ipostaze in care l-a cunoscut, direct sau din spusele altora. Ordonarea capitolelor in mod alfabetic este doar o vaga solutie pe care insasi vocea auctoriala o recunoaste ca fiind o incercare de a pune ordine in haosul care s-a instapanit pe mintea tatalui ei si pe relatia dintre cei doi.

Lectura este dureroasa si ingreunata putin de lirismul poate prea apasat al unor pagini. Dar cine sunt eu sa contest marea involburata din interiorul unei fiice care este condamnata sa fie contemporana cu moartea inceata a celui caruia ii datoreaza viata si sortita sa traiasca apoi cu o cumplita intrebare:

Ar fi putut oare fi altfel?

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o sedinta de terapie in care eu am fost in ipostaza specialistului care asculta pe cineva confesandu-se.

Lasa un comentariu.