Din 2010, la Oscarul pentru cel mai bun film vor fi nominalizate 10 filme, in loc de 5, cate au fost pana acum.
Oricat m-a durut sa vad ca un film precum The Dark Knight, mai bun, in opinia mea, chiar si decat Slumdog Millionaire, n-a fost printre nominalizati, in favoarea unor mari fas-uri, precum The Reader, aceasta masura tot imi aduce aminte de alegerile prezidentiale din Romania (mai ales alea cand s-au infruntat Constantinescu si Iliescu), cand, pe langa cei 2-3 candidati cu sanse reale, se mai baga in seama si alti cativa, uneori exagerat de multi, care vor un dram de atentie publica, sarmanii.
Cam asa cred ca sta treaba si cu cele 10 filme. Acum ca e criza, au si ele nevoie de ceva promovare, mai ales in pietele din afara Americii, iar o nominalizare-doua dau bine pe afis.
Ai dreptate. E pur şi simplu o manevră comercială în condiţii de criză. 10 filme parcă sunt totuşi prea multe. Iar Dark Knight, oricât de mult mi-a placut jocul lui Ledger, nu cred că merita să fie nominalizat. E doar o părere şi trebuie tratată ca atare. 😛