Tot gandindu-ma cum sa abordez descrierea deloc voluminoasei, dar foarte consistentei antologii Povestiri ciberrobotice, m-a palit gandul ca i-ar placea foarte multe lui Hagi Tudose. La inceputul povestirii care poarta acelasi nume, ni se spune ca emblematicul nostru avar obisnuia sa-si astampere foamea gustand pe la diferite dughene, ca si cum ar fi vrut sa cumpere.
La fel cred ca ar proceda si oricine s-ar zgarci cu timpul sau in ceea ce priveste cititul. Povestiri ciberrobotice i-ar oferi o colectie atat de variata de povestiri SF, avand ca subiect sau personaje robotii, incat omul nu nostru nu numai ca s-ar simti satul, dar ar ajunge chiar sa se considere un veritabil erudit, la cate nume de autori de science-fiction i s-ar perinda prin fata ochilor.
Primul dintre acestia este un greu intre grei: Isaac Asimov. Parintele celor trei legi ale roboticii (precum si lui Robert Sheckley si lui Arthur C. Clarke, la finalul volumului) i se acorda privilegiul a doua povestiri. Dintre acestea, Omul bicentenar este, si daca tot am intrat intr-un registru culinar, hai sa-l si pastram, cireasa de pe tort, prin modul cum face o sublima a apologie a umanitatii si a cautarii ei.
Intre cei doi granzi ai SF-ului se succed diversi autori, mai cunoscuti sau mai obscuri, mai inspirati si mai greoi. Robert Sheckley si Gerard Klein ne servesc combinatii fascinante de inteligenta si cruzime, prezentand efectele letale ale mrejelor in care tehnologia ii atrage pe oameni, iar Robert Franklin Young cocheteaza chiar cu o dulce-amaruie poveste de dragoste intre un barbat si o implacabila invatatoare android.
Volumul este ingrijit de Mihai Badescu si Alexandru Mironov, iar acesta din urma profita de ocazie pentru a-si etala si una dintre creatiile proprii, intitulata poate prea pompos pentru o povestioara de doar cateva pagini – Crima si pedeapsa. Prezenta autorilor autohtoni, Dorin Davideanu, Dorel Dorian, Alexandru Ungureanu, Doru Pruteanu, Ovidiu Bufnila, Adrian Rogoz, George Ceausu sau Mihai Gramescu, este totusi de apreciat, pentru ca te face sa-ti dai seama ca faimoasa vorba „Romanul e nascut poet” si performantele uluitoare ale compatriotilor nostri la olimpiadele internationale de matematica nu sunt intamplatoare. Foarte disctractiv este ca avem parte si de o istorioara a foarte incruntatului, acidului si impartialului Cristian Tudor Popescu, la acea vreme doar un simplu inginer automatist si catalogat drept „o certa speranta a SF-ului nostru”. Inutil sa mai spun ca povestioara CTP-ului este tot o expresie a personalitatii pe care o stim cu totii.
Pentru avari, Povestiri ciberrobotice este o carte arhisuficienta. Pentru ceilalti, nu este decat inceputul unei minunate aventuri in universul creierului pozitronic.
