Studiu de caz asupra răutăţii

În curând vom viziona în cinematografe A Beautiful Day in the Neighbourhood, în care ni se va înfăţişa bunătatea într-una dintre cele mai înalte forme ale ei.

Însă tot atât de necesar este şi un film precum Mientras duermes, în care ne situăm la polul opus şi urmărim desfăşurându-se răutatea în formă distilată.

Cesar (interpretat de Luis Tosar, pe care l-am mai întâlnit în Celda 211 şi pe care îl ajută şi fizicul, şi talentul la astfel de roluri) este administratorul unei clădiri de locuinţe şi, deşi pare serviabilitatea în persoană, nutreşte o aşa aversiune faţă de tot şi toate, încât le sabotează locatarilor existenţa în moduri subtile, de fiecare dată când are ocazia.

Ţinta sa predilectă este frumoasa Clara (Marta Etura), pentru care execută, noapte de noapte, operaţiunea migăloasă de a se ascunde sub patul acesteia (de aici şi titlul peliculei).

Cum evoluează evenimentele nu o să vă spun, pentru că m-aş face vinovat de o răutate comparabilă cu a protagonistului.

Acţiunea este concentrată asupra acestuia şi, graţie regiei foarte bine strunite a lui Jaume Balagueró şi a scenariului de thriller pur-sânge al lui Alberto Marini, ne găsim în postura de victime ale acestui miracol numit paradoxul artei: deşi îl detestăm pe Cesar, nu ne putem nega curiozitatea de a vedea ce are de gând mai departe şi cum va ieşi din laţul care se strânge treptat asupră-i. Mai mult, ajungem şi să ignorăm neverosimilul anumitor situaţii.

Contribui la interesul nostru vinovat şi prestaţia lui Luis Tosar, care alternează binevoitorul cu maleficul în doze excelent măsurate şi chiar foarte didactice. Micro-expresiile sale sunt atât de elocvente, încât se pot constitui într-un fel de amplă demonstraţie pentru detectarea unor astfel de prădători.

Mientras duermas nu este genul de film care să provoace plăcere. Dimpotrivă, sadismul fără menajamente care îl străbate de la un cap la altul poate strica somnul multora.

Brânciul prin care suntem aruncaţi în miezul resorturilor intime ale răutăţii umane, pentru care orice explicaţie logică sau psihologică este insuficientă, poate fi, însă, un exerciţiu salvator.

Demonii nu sunt cantonaţi în iad. Sunt printre noi, însă, oricât de bine s-ar ascunde, tot le putem dibui ghearele şi colţii, cu o condiţie:

Să fim atenţi la cei din jur şi să scoatem naibii căştile din urechi şi nasul din telefon!

Lasa un comentariu.