Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele?

Prima mea intalnire cu Arturo Perez-Reverte, prin intermediul Conspiratiei din Sevilla, a fost mai degraba dezamagitoare. Dar, daca am iertat-o eu pe Amelie Nothomb, nu puteam sa fac rabat de la toleranta si sa nu ii mai dau o sansa si spaniolului, mai ales ca persoana care mi-a introdus romanul Capitanul Alatriste mi-l infatisase drept unul de capa si spada, infuzat cu umor si sageti la adresa unor personaje istorice foarte cunoscute.

Ca unul care a mancat Cei trei muschetari pe paine cand eram mic, aceasta perspectiva mi-a deschis apetitul, dar, cu tristete o spun, dupa ce am citit aceasta carte, am ramas flamand.

In primul rand, Perez-Reverte face aceeasi greseala de abordare, din nestiinta sau din neatentie, pe care am sesizat-o si intr-un roman al Isabelei Allende: alege ca naratiunea sa fie spusa la persoana I, de catre un personaj contemporan cu evenimentele (in cazul de fata, Spania primei jumatati a secolului al XVII-lea) care, insa, foloseste deseori un limbaj inoportun acelei perioade, care s-ar potrivi mai bine unui intelectual al vremii noastre; cu alte cuvinte, nici spaniolul, nici Allende, n-au reusit sa se deghizeze printre randuri si sa ne faca sa le uitam prezenta.

Totusi, cu un astfel de stil m-as fi obisnuit, dar un alt cusur al Capitanului Alatriste este ca nu prea are actiune. In 200 de pagini, autorul se preocupa si de peripetiile spadasinului protagonist, si de tabloul moravurilor vremii, incercand sa desfiinteze imaginea de Secol de Aur, incetatenita in istorie. Evident ca intr-un spatiu atat de redus, valvataia actiunii se stinge inainte de a se aprinde cum trebuie.

Cel mai deranjant pentru mine a fost sa recunosc in putinele momente care s-ar incadra in categoria „de capa si spada” niste pastise destul de grosolane la scene si idei similare din universul lui Dumas: in loc de Richelieu, in avem pe contele Olivares, apare ducele de Buckingham, iar protagonistul isi face dusmani, dar si prieteni printre astfel de persoane sus puse.

Un dram de documentare mi-a dezvaluit ca acest roman este primul dintr-o serie mai lunga, dar regret sa-l informez pe Arturo Perez-Reverte ca acest episod pilot pe care mi l-a oferit a fost total nesatisfacator si m-a pierdut de musteriu.

3 Comentarii

  1. moama, da’ mie mi-a placut rau conspiratia din sevilla cu papa si cu toate intrigile alea, cu detectivul papal cel tanar… mai fain decat dan brown!
    cat despre reverte, am vazut filmul. :))

    Reply
  2. eu chiar am fost incantata cand am citit acum cativa ani maestrul de scrima dar cred ca a fost ceva de moment pentru ca mi-a pierit cheful de aventuri cand am incercat sa citesc si harta sferica

    Reply

Lasa un comentariu.