Iata ca a venit vremea cand o carte pe Kindle mi s-a parut o experienta optima si n-am mai simtit nostalgia dupa paginile tiparite.
Asta nu inseamna ca am abjurat de la ce am declarat in nenumarate randuri. Nu, placerea de a simti hartia ramane imuabila, insa suportul electronic merge de minune cu un roman SF precum Snow Crash al lui Neil Stephenson.
Scris in 1992, universul futuristic al cartii, cu realitatea sa virtuala si cu tot felul de gadgeturi care intervin deus ex machina, ar parea desuet in prezent, dar, la vremea lui, trebuie sa fi facut senzatie pentru modul cum lumea avatarelor si a fiintelor reale se impletesc si contureaza o poveste despre un samurai-hacker si o curierita-skaterita, care conlucreaza pentru a supravietui intr-o lume in care Mafia controleaza livrarea de pizza, drogurile sunt omniprezente, iar magnati cu ganduri grandomane dezgroapa artefacte sumeriene pentru a controla mapamondul.
Citind Snow Crash am ajuns sa apreciez mai bine Neuromantul, cartea care a initiat universul cyberpunk si care mi-a dat mari batai de cap cand am lecturat-o. Am inteles ca Gibson a anticipat tehnologia pornind din momentul sau istoric, iar Stephenson a construit pe esafodajul predecesorului.
Principala sa metoda pentru aceasta realizare a fost injectarea cu botox hiperbolic a unei multimi de locuri comune contemporane lui atunci si noua deocamdata, dar, suprinzator, rezultatul nu este diform, ci functioneaza. Are lacunele lui, dar vivacitatea scriitorului, care nu se teme sa se desfasoare, inscriindu-se in preceptele lui Mo Yan referitoare la „romanul mare”, captureaza atentia cititorului intr-un paienjenis de descrieri de peisaje hiperindustrializate reale, topografii virtuale, cultura underground, pseudo-teorii istorice si personaje care i-ar prilejui lui Ridley Scott creatii la fel de pitoresti precum cele din Blade Runner.
Finalul pierde din intensitate, fiind prea exploziv si prea putin grandios, dar poate ca sunt eu mult prea setat pe ideea ca la o naratiune de actiune punctul culminant coincide cu deznodamantul.
Kindle-ul i-a ajutat mult lui Neil Stephenson in privinta impresiei pe care mi-a facut-o cartea sa. Acest mecanism subtire si ingenios,sa recunoastem, a accentuat senzatia de cufundare intr-o lume in care protagonistul (pe care il cheama chiar asa – Hiro Protagonist – o gluma metatextuala, seaca, dar reusita a autorului) penduleaza intre dat cu sabia fizica in dusmanii de clasa si mesterit cu unealta hackereasca la infrastructuri de date.
Nu stiu daca mi se schimba mentalitatea, dar romanele SF bune chiar merita citite pe suport electronic.
1 Comments